-
CSM Corona Brașov – CSM Focșani 2007 sâmbătă, 28 octombrie, ora 16:00, în Sala Polivalentî Default
Fetele Focșaniului au un început de campionat la cel mai bun nivel în Seria Est a campionatului Diviziei A2 la volei. Au câștigat de două ori acasă, cu CS Medgidia și CSU Galați și o dată, în deplasare, la CTF Mihai I București. Toate cele trei adversare au fost examinatoare suficient de severe pentru voleibalistele antrenate de Nicu Harabagiu – principal și Mihalea Tașkiran – secund, care însă au arătat că sunt foarte bine pregătite. Etapa a 4-a le-a programat o parteneră de întrecere sub nivelul celor anterioare, brașovencele de la Corona fiind singurele care nu au obținut nici un punct până acum. În mod normal partida de mâine de la Brașov va fi pentru oaspete un bun prilej de antrenament în vederea ultimului joc din tur, cu CSM București. Meciul dintre Corona Brașov și CSM Focșani 2007 va fi arbitrat de Andreea Hodorogea și Doru Fokt.
Tot sâmbătă, de la ora 12:00, sunt programate jocurile CSM București – CTF Mihai I București și CSU Galați – CS Medgidia
Clasament: 1. CSM București – 9 puncte: 2. CSM Focșani 2007 – 8 puncte; 3. CS Medgidia – 4 puncte; 4. CSU Galați – 3 puncte; 5. CTF Mihai I – 3 puncte; 6. Corona Brașov – zero puncte.