În curtea unei localnice din comuna Dumitrești, satul Motnău, a înflorit din nou liliacul. Femeia ne-a mărturisit că arbustul a înflorit la timpul lui în acest an în primăvară, numai că acum în octombrie ramurile s-au umplut din nou de flori. Tanti Mărioara ne-a spus că se mai întâmpla în anii din urmă să mai înflorească câte un pom, dar undeva prin august, sau septembrie și nicidecum la jumătatea lui octombrie. Ea spune că vremea foarte caldă și faptul că a mai plouat câte un pic din când în când au făcut ca pomișorul din curtea casei ei să fie plin de flori. După spusele bătrânilor și interpretarea semnelor din vechi, se spune că toamna va fi una lungă, cu vreme bună. Dacă e să ne luăm după ultimii ani, vremea în România s-a schimbat destul de mult și trecerea de la vară la iarnă se face foarte rapid, trecând de multe ori peste anotimpul toamnă. „De câteva zile am văzut în fața casei că a înflorit liliacul din nou. În primăvară a fost plin de flori și este tare plăcut să îl vezi așa în curtea casei. Acum în octombrie au dat din nou florile. M-am bucurat, dar și mirat în același timp deoarece nu este timpul lui să înflorească. Bătrânii noștrii ne spuneau că atunci când înfloresc pomii pe timp de toamnă, aceasta va fi lungă, rodnică și vremea va fi frumoasă. La noi ce-i drept a mai plouat și cred că după valul de căldură au dat și florile”, a spus tanti Mărioara.