A murit inginerul Corneliu Stoian, fostul director al Secției de Drumuri Naționale (SDN) Focșani. Anunțul a fost făcut public de conducerea DRDP Iași, direcție în subordinea căreia s-a aflat pentru mult timp SDN Focșani. „Colectivul DRDP Iaşi regretă trecerea în neființă a fostului șef al Secției Drumuri Naționale Focșani, Corneliu Stoian. Băcăuan la origine, inginerul Corneliu Stoian a făcut facultatea la Iași, specializarea CFDP, după care a intrat în rândurile de DRDP Iași, în 1979. A ajuns la SDN Bacău pe 1 septembrie 1979, iar din 1980 a fost transferat la noua secție Focșani, unde, în ianuarie 1982, a fost promovat ca șef al SDN. În sarcina sa a intrat reabilitarea drumurilor naționale din județ, cea mai amplă lucrare fiind legată de modernizarea DN 2. A ieșit la pensie în anul 2010, după ce a desfășurat activități de investiții în cadrul CNAIR, având în subordine peste 200 de specialiști. Dumnezeu să-i călăuzească pașii în pace și lumină!“, se arată în mesajul de condoleanțe postat pe pagina de facebook a DRDP Iași. În prezent, SDN Focșani funcționează în subordinea DRDP Buzău.
Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților inginerului Stoian!