Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Tânăr din București, condamnat la închisoare cu executare după un act sexual cu o minoră de 12 ani din Vrancea

Un tânăr din București a fost condamnat în Vrancea la închisoare cu executare într-un dosar în care inițial era cercetat pentru act sexual cu un minor. Partea vătămată, în vârstă de doar 12 ani, este din județul nostru, iar tânărul, care la rândul lui este minor, a fost trimis în judecată după ce a fost surprins cu adolescenta într-o postură nu tocmai firească. Poliția a fost sesizată în ianuarie anul acesta de mama fetei, fapta având loc în aceeași zi. În timpul anchetei s-a stabilit că inculpatul a locuit câteva zile în același imobil cu minora, fiind găzduit de o rudă a acesteia, astfel că cei doi se cunoșteau. Iar în ziua cu pricina, cei doi s-au întâlnit la piață, tânărul oferindu-se să o ajute pe fată cu sacoșa de cumpărături și să o conducă acasă.

Până acasă însă, tinerii s-au oprit într-un parc, unde s-au îmbrățișat și s-au sărutat, moment în care au fost văzuți de un cunoscut, care a sunat-o pe mama minorei. La rugămintea acesteia, martorul i-a urmărit pe cei doi și așa i-a văzut ulterior pe o alee de viță de vie, pe când cei doi întrețineau un act sexual oral. După cum au declarat cei doi în timpul cercetărilor, minora a fost cea care a insistat pentru consumarea actului sexual oral, însă aceasta nu a împiedicat ca ancheta să se desfășoare în continuare. Tot pe parcursul anchetei s-a stabilit că fata, deși nu mai era virgină de ceva timp, nu prezenta urme de violență în zona intimă. În schimb, avea răni pe mâna stângă, tăieturi vechi de câteva zile, răni despre care tânăra a declarat că și le făcuse singură.

Între timp însă, în timpul judecății cauzei, acuzația inițială de act sexual cu un minor a fost schimbată în cea de viol. De altfel, tânărul este cercetat și în alte dosare – unul pentru mai multe furturi în comuna Corbeanca din București, dar și conducere fără permis. Faptele de furt au fost comise în aprilie anul acesta, iar după ce a fost prins, a recunoscut. Arestat pe 20 aprilie la Judecătoria Buftea, tânărul a fost ulterior plasat sub control judiciar. Însă în luna mai, în județul nostru, instanța a admis o sesizare a IPJ Ilfov – Poliţia oraşului Buftea „privind înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul (…) cu o măsură preventivă mai severă”, astfel că a fost din nou arestat preventiv.

(…) condamnă pe inculpatul (…) la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, (…) interzice inculpatului ca pedeapsă complementară să comunice cu persoana vătămată (…) , atât direct cât şi prin mijloace de comunicare la distanţă, respectiv se interzice inculpatului să se apropie de locuinţa, școala sau de orice alt loc în care se află persoana vătămată (…), la mai puţin de 50 de metri pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. (…) interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie să comunice cu persoana vătămată (…), atât direct cât şi prin mijloace de comunicare la distanţă, respectiv se interzice inculpatului să se apropie de locuinţa, școala sau de orice alt loc în care se află persoana vătămată (…), la mai puţin de 50 de metri, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

(…) se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore (de la 19.01.2023, ora 19.30 până la data de 20.01.2023, ora 19.30) și durata arestului preventiv din data de 15.05.2023 până la 07.09.2023. (…) menţine măsura arestării preventive a inculpatului. (…) admite acţiunea civilă exercitată în numele persoanei vătămate minore de către procuror și obligă inculpatul să plătească persoanei vătămate (…) suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale. (…) dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, urmând ca, (…) inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în SNDGJ a profilului genetic. (…) obligă inculpatul la plata sumei de 1.735 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 1.200 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale şi 535 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanței.

Sursa foto: Ekaterina Bolovtsova – https://www.pexels.com/ro-ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?