Noul proiect jurnalistic marca Monitorul de Vrancea – #podcast de #Vrancea – continuă cu episodul 4, care îl are ca invitat pe Tudorel Vâlcociu, primarul comunei Vintileasca.
Este unul dintre cei mai tineri primari din Vrancea și a fost ucenicul fostului edil Georgel Spătaru, decedat într-un cumplit accident, la finele anului 2018.
A vorbit cu Violeta Ciobotaru-Balion, redactor șef la Monitorul de Vrancea, despre legendele locului, de la uriași care aruncau pietre, la haiduci care furau de la bogați și dădeau la săraci; despre cea mai mare problemă a locuitorilor de pe toată Valea Râmnicului, drumurile (așa-zis) naționale – DN2 N și DN2 R; despre schitul Muntioru și părintele Macarie; despre posibilitățile de a face turism și atracțiile turistice din zonă, dar și despre planurile privind o tiroliană lângă Lacul fără fund; despre cele trei cruci care luminează vârfuri de munte.
Am aflat că oamenii din Vintileasca socializează „la canapea”, că tradiția balurilor încă se mai ține, ca și cea a mascaților care străbat comuna în lung și-n lat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar și că Vintileasca a fost vizitată cu elicopterul de Nicolae Ceaușescu, prin anii ’80, cu ocazia unei partide de vânătoare.
Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de youtube, să apăsați butonul de like, dacă vă place podcastul, și clopoțelul pentru a primi notificări de fiecare dată când avem un videoclip nou.
De asemenea, vă invităm să comentați, pentru că opiniile dumneavoastră sunt foarte importante pentru noi, ca și sugestiile pentru viitori invitați.
Site-ul nostru vă stă la dispoziție pentru cele mai importante știri – https://www.monitoruldevrancea.ro/
Ne găsiți și pe:
FACEBOOK- https://www.facebook.com/MonitoruldeVrancea
INSTAGRAM – https://www.instagram.com/monitoruldevrancea/
TIK TOK – https://www.tiktok.com/@monitoruldevrancea?_t=8fecutLXyeP&_r=1
#podcast de Vrancea este o invitație la dialog cu oameni din toate domeniile de activitate, din toate sferele sociale, despre subiecte variate și interesante
#podcast de Vrancea înseamnă o conversație relaxată, pe care s-o asculți oricând și care să te aducă mai aproape de oamenii din acest județ