Comunicat de presă
În perioada 30.09 – 01.10.2023 va avea loc în Sala Sporturilor din Focșani cea de-a XX-a ediție a Turneului Internațional de Judo MEMORIALUL AUREL CÎMPEANU. Ajuns la un moment aniversar, evenimentul este dedicat memoriei reputatului antrenor vrâncean, acesta pregătind în decursul carierei sale pe unii dintre cei mai reprezentativi judoka ai Vrancei și ai României. Ediția din acest an este organizată de ASOCIAȚIA DE SECURITATE, în colaborare cu Asociația Județeană de Judo Vrancea, CSM Focșani 2007, LPS Focșani, CSUnirea Focșani și CSS Focșani. Proiectul este finanțat cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea.
Organizatorii mulțumesc pe această cale sponsorilor care, an dupa an, au facut posibilă desfășurarea la cel mai înalt nivel sportiv a acestei competiții: UMO Serv, Pandora, Deep Serv, Artifex, Vrancart, Crama Gîrboiu, Carrefour Focșani, Ana Are, Rotary Club Focșani Varana, Altdorf Tehnik, Autovip și Metropolitan Home Design.
Așa cum a obișnuit în ultimii ani, MEMORIALUL a devenit o important competiție de nivel internațional, la care au participat cele mai importante cluburi de judo din țară, dar și cluburi de tradiție din străinătate. Și în acest an organizatorii și sponsorii, împreună cu toți cei implicați, vor păstra nivelul internațional al competiției, încercând să-l ducă la un standard și mai ridicat.Astfel, sâmbătă, 30septembrie, începând cu orele 09:00, în cadrul MEMORIALULUI AUREL CÎMPEANU, ediția 2023, va avea loc un turneu internațional de judo, cu sportivi invitați de la cluburi din România, Republica Moldova, Serbia, Bosnia Herțegovina, Turcia, Statele Unite ale Americii și Japonia, aceștia concurând la categoriile U16 și U18, atât pentru băieți cât și pentru fete. De asemenea, în cadrul turneului va fi organizat și un puternic concurs OPEN (masculin seniori) la care îi așteptăm pe cei mai importanți judoka din țară și străinătate.
Invitatul special al acestei ediții este sportivul japonez JOSHIRO MARUYAMA, multiplu campion mondial, unul dintre cei mai spectaculoși judoka din acest sport, supranumit ,,King of Uchi Mata”! Prezența sa la competiția noastră coincide într-un mod extrem de fericit cu organizarea primului stagiu internațional de pregătire de către marele campion, cu mențiunea că acest seminar de calibru mondial va avea loc în cea de-a doua zi a competiției sportive, duminică 1 octombrie, tot în Sala Sporturilordin Focșani, începând cu orele 09:00. Intrarea spectatorilor este liberă.
Scopul declarat al organizatorilor constă în a-i determina pe tineri să aleagă sportul și implicit un mod de viață sănătos în detrimentul multiplelor tentații ale zilelor de astăzi. Frumusețea judoului, importanța invitaților și anvergura actuală a acestei competiții sunt motive temeinice pentru a vă alătura acestui eveniment sportiv de talie internațională. Vă așteptăm cu drag!
Organizatorii Memorialului ”Aurel Cîmpeanu”