Mai puţini copii s-au născut în Franţa în 2022 decât în oricare dintre anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, a anunţat joi institutul francez de statistică INSEE, citat de DPA. Aproximativ 762.000 de copii s-au născut în Franţa anul trecut, în scădere cu 2,2% în raport cu 2021 şi cu 12,8% faţă de anul 2010. În comparaţie cu 1971, când naşterile de după război au atins valoarea lor maximă, scăderea este de 20,8%. Tendinţa consistentă de scădere înregistrată din 2011 a fost întreruptă doar în 2021 printr-o uşoară creştere. Analizând datele pe grupe de vârstă, doar femeile de peste 40 de ani au născut în 2022 mai mulţi copii decât în anul precedent. INSEE notează că declinul din Franţa este totuşi mult mai mic decât scăderea numărului total de naşteri din Uniunea Europeană, care a fost de 4,9%. Institutul francez nu a făcut nicio declaraţie despre cauzele acestei scăderi.