Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Lucrările de reabilitare la Colegiul Pedagogic din Focșani se apropie de finalizare

Lucrările de reabilitare la Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani se apropie de finalizare. Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a verificat, ieri, progresul lucrărilor care ar trebui să fie finalizate până la sfârșitul acestui an. Primarul a anunțat că prin aceste lucrări, elevii colegiului focșănean vor beneficia de cele mai bune condiții educaționale. „Lucrările sunt aproape finalizate și ne dorim că elevii să revină în sălile de cursuri ale colegiului până la finalul acestui an calendaristic”, a anunțat primarul Misăilă. Au fost schimbate ușile, ferestrele, instalațiile sanitare, instalațiile de încălzire, obiectele sanitare, parchetul, gresia și urmează reamenajarea curții, a aleilor și spațiilor verzi.

Proiectul finanțat cu fonduri europene, „Creşterea performanţei energetice şi lucrări conexe pentru Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” Focşani” are o valoare de peste 8 milioane lei, la care se adaugă investițiile executate cu fonduri din bugetul local. Colegiul Pedagogic face parte dintre cele 9 unități de învățământ care au intrat în reabilitare în acest an și care trebuie finalizate până la finalul lui 2023. În paralel, prin PNRR, Primăria Focșani implementează proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Focșani” prin care va fi asigurat mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru 422 săli de clasă din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?