Artiști români din toate colțurile lumii ajung anul acesta prin Festivalul Internațional PROPATRIA în comunități din diaspora din Italia, Germania, Israel, Franța, Republica Moldova, festivalul încheindu-se în România.
Ediţia a 13-a a festivalului internațional PROPATRIA revine între 01 şi 30 Octombrie 2023, ajungând în nu mai puţin de 6 ţări europene. Realizată cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu instituții diplomatice și de cultură din Europa, a XIII-a ediție va fi şi de această dată itinerantă și va călători de la Roma la Chișinău, apoi la Berlin, Paris, Tel-Aviv, din nou Roma şi București, cu un complex caracter internațional și urmărind, ca de fiecare dată coagularea prin cultură a diasporei românești.
Deschiderea festivalului va avea loc pe data de 1 octombrie în inima Romei, în celebra Piazza di Spagna, cu un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist “Țara Vrancei”, în parteneriat cu Ambasada României în Italia și Primăria Generală a Romei.
Festivalul va continua la Roma pe data de 4 octombrie, când maestrul Daniel Jinga, Directorul Operei Naționale București, va dirija Orchestra de Cameră a Conservatorului Santa Cecilia. Maratonul cultural rămâne la Roma cu concertul susținut de soprana Rodica Vica (Austria) și de pianista Mara Dobrescu (Franța), director artistic al festivalului urmat de recitalul de pian al Adelei Liculescu (Austria) la sediul Ambasadei României în Italia.
Festivalul va ajunge apoi în Republica Moldova, în Sala cu Orgă de la Chișinău cu spectacolul de muzică și poezie “ Aplauze pentru poet”, cu actrița Rodica Mandache, actorul Eduard Păuna și pianistul Cătălin Răducanu. Continuă, la Berlin, la sediul Ambasadei României în Germania, cu concertul susținut de pianistul Cristian Niculescu și de violoncelistul Radu Nagy. Va urma Parisul, cu concertul realizat în colaborare cu Concursul Internațional de Canto George Enescu de la Paris susținut de violonista Irina Mureșanu ( SUA) și al pianistei Dana Ciocârlie (Franța). Festivalul va continua în Israel cu recitalul de pian al pianistului Michael Abramovich (Germania), la Conservatorul din Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni din limba română.
Festivalul Internațional PROPATRIA se va încheia în România, pe data de 30 octombrie cu Gala Extraordinară de Operă PROPATRIA 13, ce va avea loc pe scena Operei Naționale București, avându-i ca solişti pe soprana Letiția Vițelaru (Italia) şi baritonul Sorin Coliban (Austria), acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral.
Un important reper cultural, festival cu vocație internațională, pentru a doua oară în afara granițelor Italiei, acolo unde s-a născut, Festivalul PROPATRIA va premia excelența românească în toate țările în care va ajunge, aducând în atenția atât a publicului cât și a românilor de pretutindeni, tinerele valori românești în curs de afirmare oferind concerte şi spectacole remarcabile publicului din Italia, Germania, Israel, Franța, Republica Moldova și România.
Proiectul este realizat de Asociația culturală româno-italiană PROPATRIA din Roma, sub direcția artistică a Marei Dobrescu, cunoscută pianistă de origine română stabilită în Franța, în parteneriat și cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, Ambasada Republicii Moldova în România, Ambasada Republicii Italiene în România, Ambasada României în Republica Franceză, Ambasada României în Germania, Ambasada României în Israel, Ambasada României în Republica Moldova, în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma, ICR București, ICR Paris, ICR Tel-Aviv, ICR Chișinău, Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma, Opera Națională București, Comune di Roma, Concursul Internațional de Canto George Enescu de la Paris, Universitatea de Vest din Timișoara, Muzeul National de Muzica George Enescu, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Asociația PropatriaVOX din Focșani, Hubart Agency, Asociația Pro Contemporania, International Music Competition for Youth “Dinu Lipatti”, Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română. (…)
Comunicat de presă