Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Ambasadoarea SUA: România va adera la Programul Visa Waiver la începutul anului 2025

Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat luni, la Oradea, că România va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii/Visa Waiver Program cel mai devreme la începutul anului 2025. „Este scopul meu în acest mandat. Nu poate fi mai devreme de 2025, pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie. Dacă totul va fi bine, probabil, la începutul anului 2025. Sperăm. Nu este garantat. Depinde de multe lucruri ce se pot întâmpla, dar eu cred că ne aflăm pe drumul cel bun,” a declarat ambasadoarea SUA.

Aceasta s-a aflat luni la Oradea, pentru a vernisa expoziţia itinerantă „Noi, Poporul/We the People”, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.

Cele 30 de panouri mari, cu 150 de fotografii, realizate de-a lungul timpului, într-un sfert de secol, se vor putea admira, timp de aproape o lună, în faţa Primăriei Oradea.

„Numărul vizitatorilor acestei expoziţii va creşte exponenţial, mai cu seamă că perioada coincide şi cu zilele oraşului Oradea. Vă mulţumim pentru că aţi ales şi Oradea pentru a prezenta şi sărbători împreună parteneriatul strategic dintre SUA şi România,” a declarat primarul municipiului, Florin Birta. După prezentarea expoziţiei în aer liber, de către curatorul Irina Hasnas Hubbard, a urmat deschiderea oficială care a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea, cu scurte discursuri ale invitaţilor: ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Cristian Lazăr, primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, prefectul Judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea şi directorul general AGERPRES, Claudia Nicolae. „Sunt mândră de această expoziţie şi de prietenia, parteneriatul şi progresul pe care îl reprezintă. Şi sunt încântată să împărtăşesc acest sentiment cu voi toţi. După cum am menţionat, ‘Noi, Poporul’ celebrează cei peste 25 de ani de Parteneriat Strategic SUA-România şi călătoria pe care am făcut-o împreună în această perioadă. Titlul expoziţiei, ‘Noi, Poporul’, este inspirat de preambulul Constituţiei Statelor Unite ale Americii. Îl folosim pentru a celebra elementul uman care a făcut posibil tot ceea ce am reuşit împreună. Este potrivit, deoarece fundamentul pentru tot ceea ce am realizat în călătoria noastră împreună este reprezentat de relaţiile interumane dintre americani şi români. Călătoria noastră, cu progrese realizate în comun, aparţine ambelor noastre naţiuni şi fiecăruia dintre noi în parte,” a spus, în cuvântul său, ambasadoarea americană.

Potrivit acesteia, fotografiile şi textele din expoziţie spun povestea unei prietenii şi a unui parteneriat ce începe cu momentul anunţului Preşedintelui Clinton cu privire la Parteneriatul Strategic şi parcurge peste două decenii de progres comun. „În 1997, Preşedintele Clinton le-a spus românilor: ‘Aţi câştigat respectul lumii pentru că aţi mers atât de departe, atât de repede şi pentru că aţi crezut în voi înşivă şi în viitorul vostru.’ Preşedintele Clinton a încurajat România spunând: ‘Continuaţi-vă drumul, viitorul vă aparţine.’ El a văzut potenţialul din România şi din poporul român şi importanţa unui parteneriat de neclintit între Statele Unite şi România. De atunci, România a făcut progrese lăudabile în ceea ce priveşte reforma democratică şi creşterea economică. România este un aliat NATO exemplar, contribuind cu trupe la operaţiunile multinaţionale din străinătate şi găzduind trupe NATO aici, în România. De asemenea, România a susţinut cu fermitate partenerii şi vecinii din Ucraina, care îşi apără ţara împotriva invaziei neprovocate şi brutale a lui Putin. România reuşeşte în continuare să-şi atingă potenţialul şi să-şi ducă la îndeplinire angajamentele,” a subliniat Kathleen Kavalec. (…)

Oradea este al optulea oraş în care a fost prezentată această expoziţie aniversară, retrospectivă, şi este realizată de Ambasada SUA, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României – Unitatea Arhive Diplomatice, cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova. Din cele 150 de fotografii, 20 au fost puse la dispoziţie de AGERPRES, din fluxul de fotografie şi din Arhiva fotografică şi 13 imagini provin de la Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?