Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO și GALERIE FOTO: Ministrul Dezvoltării – întâlnire cu primarii și vizită la viitoarea stațiune din Vizantea-Livezi

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, a discutat joi cu primarii despre finanțarea proiectelor de investiții din localitățile vrâncene. Ministrul Dezvoltării a discutat cu edilii vrânceni și despre problemele întâmpinate în derularea programelor de investiții precum PNDL 1, PNDL 2, Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“ dar și despre investiții derulate prin CNI.

La întâlnirea organizată în Sala Mare a Primăriei Focșani au fost prezenți prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov, primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, directori responsabili cu implementarea programelor de finanțare a proiectelor derulate de administrațiile locale și finanțate de Ministerul Dezvoltării.

Prefectul Nicușor Halici i-a prezentat ministrului Adrian-Ioan Veștea care sunt principalele probleme reclamate de primari și care sunt de competența sa. Pe listă s-au aflat microbuzele școlare. „Avem un parc auto școlar învechit și avem și un deficit de microbuze școlare. Solicitarea primarilor este ca să găsim soluții să alocați localităților vrâncene mai multe microbuze școlare“, a afirmat prefectul Nicușor Halici. Acesta i-a adus la cunoștință ministrului că foarte multe primării au infrastructură locală distruse de inundații, probleme pentru care ar trebui găsite soluții de finanțare.

Totodată, prefectul Nicușor Halici a mai ridicat o problemă arătând că primarii vrânceni au în derulare multe proiecte finanțate prin Compania Națională de Investiții (CNI) iar constructorii care implementează aceste proiecte „nu sunt în dialog cu primarii“. „V-aș ruga să găsim o soluție pentru ca și primarii să fie implicați în realizarea acestor lucrări, să aibă un cuvânt de spus. Primarii oricum sunt cei care decontează în fața cetățenilor tot ceea ce se face sau nu se face într-o localitate“, a mai spus prefectul Nicușor Halici.

Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a apreciat deschiderea ministrului Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, pentru a discuta cu autoritățile locale despre problemele pe care le întâmpină în derularea proiectelor de investiții. „Sunt convins că vor fi făcute toate eforturile pentru ca proiectele pe care le avem să fie finanțate. Aceasta cred că este problema principală. Cel mai important este să avem continuitate în lucrări pentru că dacă ajungem în situația să sistăm anumite lucrări, ceea ce s-a construit, se poate degrada. Sperăm să avem o colaborare foarte bună”, a spus primarul Cristi Misăilă, care a precizat că pentru toate proiectele din Municipiul Focșani finanțate prin PNI sunt pregătite contractele de proiectare și execuție.

De asemenea, primarul Cristi Misăilă a anunțat că municipalitatea a depus la MDLPA documentația privind Planul Urbanistic General al Municipiului Focșani. „Sper să intre cât mai repede în comisia tehnică din cadrul ministerului pentru a primi avizul deoarece este un document extrem de important pentru dezvoltarea Municipiului Focșani, un document pe care îl așteptăm din anul 2000”, a spus primarul Cristi Misăilă.

Lucrări în derulare pe DJ 205 E Vidra – Vizantea-Livezi – Câmpuri

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a arătat că Vrancea a beneficiat de o finanțare de 1,3 miliarde lei pentru proiectele derulate prin PNDL 1 și PNDL 2 din care mai trebuie decontate doar 220 milioane lei. Practic, mai trebuie finalizate 135 de proiecte, din cele 300 contractate. Prin PNI „Anghel Saligny”, Vrancea are alocate 1,2 miliarde lei, pentru 104 proiecte, din care până acum au fost semnate contracte de finanțare pentru 56 proiecte, cu o valoare de 558 milioane lei.

Ministrul Dezvoltării a arătat că întâlnirea de la Focșani vine în continuarea seriei de vizite derulate în regiunile din țară pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă autoritățile locale. „Mă bucur că am avut ocazia să ne întâlnim. Cu o parte dintre dumneavoastră m-am întâlnit cu ocazia semnării contractelor la Ministerul Dezvoltării”, a spus ministrul Adrian-Ioan Veștea. Au urmat discuțiile tehnice cu primarii localităților vrâncene și directorii din cadrul MDLPA și CNI.

După ședință, ministrul Adrian-Ioan Veștea și președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, au vizitat lucrările derulate pe drumul județean 205 E Vidra – Vizantea-Livezi – Câmpuri, cea mai mare investiție prin PNDL a unui drum județean din România. Proiectul prevede reabilitarea a 19,2 kilometri din DJ 205 E, cu o valoare de peste 17,4 milioane de euro. Lucrările sunt finanțate prin MDLPA, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 1, cât și din bugetul județului Vrancea. „Sunt în plin proces de reabilitare 19 kilometri din DJ 205 E, realizându-se, totodată, multiple foraje de adâncime în alte 22 de puncte de alunecare de pe traseu. DJ 205 E, un drum de mare importanță pentru infrastructura turistică a județului Vrancea!”, a precizat președintele CJ Vrancea.

Vizită la viitoarea stațiune de la Vizantea Livezi

Au fost verificate și lucrările la Stațiunea balneoclimaterică de tratament din comuna Vizantea-Livezi, investiție derulată prin Compania Națională de Investiții. La Vizantea-Livezi se derulează o investiție de peste 8 milioane de euro care. Președintele Consiliului Județean a arătat că, în afara bazei de tratament cu 400 de locuri de tratare pe zi, care va utiliza apele minerale din zonă, recunoscute pentru proprietățile lor curative, va mai fi construită o clădire cu restaurant și spații de cazare, cu 60 de locuri, piscină interioară de tratament și o piscină exterioară de tratament și agrement. Până acum a fost realizat 60% din Baza de tratament din Vizantea, finanțarea fiind asigurată prin CNI iar 10 % reprezintă cofinanțarea Primăriei Vizantea – Livezi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?