Șapte bărbați din Vrancea și Galați au ajuns în spatele gratiilor, un tânăr de 18 ani din Vrancea a fost arestat la domiciliu, iar trei tinere – din Vrancea și Galați au fost plasate sub control judiciar în cel mai recent dosar de trafic și consum de droguri de mare risc instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Vrancea. Zeci de percheziții au fost derulate în această săptămână la domiciliile celor de mai sus, dar și la unele dintre locurile ce muncă ale acestora, acțiuni fiind derulate în paralel și de DIICOT Galați. În urma perchezițiilor au fost ridicate importante cantități de cannabis, „cristal” 3-CMC, bani, dar și alte obiecte folosite de inculpați pentru „afacerea” lor. Ulterior, 11 dintre aceștia au fost propuși pentru arestare.
Surse din cadrul anchetei precizează că parte dintre inculpații din dosar erau „filați” din primăvara acestui an, bănuindu-se că se constituiseră într-un grup infracțional organizat, în scopul comercializării de droguri de mare risc. Drogurile erau procurate din Galați, iar mai apoi erau distribuite contra cost în cercuri restrânse de prieteni, atât direct, cât și prin intermediul altor persoane. În cauză au fost efectuate inclusiv interceptări pe parcursul mai multor luni și așa s-a descoperit o adevărată rețea care se ocupa cu comercializarea drogurilor de mare risc, care au și fost găsite la domiciliile inculpaților, în urma zecilor de percheziții derulate în paralel de procurorii DIICOT Vrancea și Galați în această săptămână. De altfel, activitățile anterioare de investigare au presupus inclusiv achiziționarea de droguri de la cei implicați, de către investigatori și colaboratori sub acoperire.
Drogurile erau comercializate în mai multe localități din Vrancea, în funcție de domiciliile dealerilor: Cârligele, Cotești, Nănești, Năruja, Nereju, Suraia etc, dar și în Focșani. Până în acest moment se bănuiește că un vrâncean de 26 de ani din Nănești, iubita acestuia de 26 de ani din Țifești și un gălățean de 46 de ani au fost inițial „capii” rețelei – vrânceanul nostru aprovizionându-se periodic de la bărbatul din Galați cu cantități mari de droguri, pentru 150 lei doza, pe care le vindea mai departe cu 250 lei doza, bani care îi erau transferați în conturi. Și, cum vrânceanul era supravegheat, s-a descoperit și cercul în care făcea distribuția. Mergând pe fir, au fost descoperite și alte persoane implicate, care nu au avut habar că sunt sub „lupă”. Astfel, la acest grup au aderat și alte persoane, bărbați și femei, majoritatea cu vârste sub 30 de ani, toți fiind acuzați că au comercializat și distribuit mai departe droguri până pe 19 septembrie, dată la care a demarat acțiunea în forță a oamenilor legii.
Cel mai tânăr inculpat din dosar are 18 ani și este din Nănești, acesta fiind inculpatul arestat la domiciliu. La polul opus, cel mai „în vârstă” inculpat este gălățeanul de 46 de ani, singurul care în timpul anchetei a negat toate acuzațiile.
În ceea ce privește femeile inculpate în dosar, două sunt din Vrancea – tânăra din Țifești și iubita unui alt inculpat, care are 20 de ani, în timp ce ultima este din județul Galați și are 19 ani. Aceasta din urmă este iubita unui alt inculpat din dosar, care este din Galați și are 34 de ani. Ulterior perchezițiilor, mai multe persoane au fost audiate la sediul DIICOT Vrancea, decizia procurorilor fiind de a emite ordonanțe de reținere pentru 11 dintre acestea, solicitând totodată arestarea preventivă.
„Admite în parte propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, privind arestarea preventivă a inculpaților (…) şi în consecinţă: (…) dispune arestarea preventiva a inculpaților: (…), (…), (…), (…), (…), (…) şi (…), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data 20.09.2023 şi până la data de 19.10.2023, inclusiv. (…) dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă (…). (…) dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul (…), zis (…), (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data pronunțării prezentei încheieri, respectiv de la 20.09.2023 până la 19.10.2023 inclusiv.
(…) impune inculpatului (…) obligația să nu părăsească imobilul de domiciliu situat în (…) comuna Năruja, judeţul Vrancea fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți şi să se supună restricţiilor stabilite de acesta. (…) inculpatul poate părăsi imobilul de domiciliu pentru prezentarea în faţa organelor judiciare la chemarea acestora. Dispune punerea în libertate a inculpatului reținut (…), în vederea executării măsurii preventive a arestului la domiciliu, dacă nu este reţinut/ arestat în altă cauză. (…) dispune luarea măsurii controlului judiciar față de (…), cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic şi deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului, (…), cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic şi deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului, (…) şi (…), cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic şi deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului, (…) pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 20.09.2023 şi până la data de 18.11.2023 inclusiv.
(…) pe durata măsurii preventive a controlului judiciar inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: (…) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor de urmărire penală ori a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, după caz; să nu ia legătura cu ceilalți coinculpați și nici cu martorii din cauză și să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. (…) dispune ca supravegherea respectării de către inculpatele (…) şi (…) a obligaţiilor ce le revin pe durata controlului judiciar să fie exercitată de IPJ Vrancea – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare prin formaţiunea de poliţie competentă teritorial. (…) dispune ca supravegherea respectării de către inculpata (…) a obligaţiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar să fie exercitată de IPJ Galați – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare prin formaţiunea de poliţie competentă teritorial. Dispune punerea în libertate a inculpatelor (…) şi (…) şi (…), în vederea executării măsurii preventive a controlului judiciar, dacă nu sunt reţinute/ arestate în altă cauză”, se arată în încheierea Tribunalului Vrancea, care a fost deja contestată.