În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 17 septembrie 2023, biserica din satul Mesteacănu, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, filie a Parohiei vrâncene Viișoara, a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Slujba de sfințire a lăcașului de cult a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de Ierarhul locului, împreună cu un sobor de opt ieromonahi, preoți și diaconi, din care au făcut parte: pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, protos. Ștefan Cirea, duhovnicul Mănăstirii Tarnița, pr. paroh Fănică Săcăluș și pr. coslujitor Laurențiu Săcăluș, pr. Pavel Diaconu, de la Parohia Livezile, respectiv pr. George Dima, de la Parohia Străoane de Sus. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
În omilia referitoare la pericopa evanghelică duminicală (Marcu 8, 34-38; 9, 1), Chiriarhul Buzăului și Vrancei a vorbit despre condițiile absolut necesare pentru urmarea lui Hristos. „Cuvintele Mântuitorului sunt permanent valabile, atunci când El spune că «oricine voiește să vină după Mine» (Marcu 8, 34) trebuie să îndeplinească două lucruri: lepădarea de sine și asumarea crucii personale. Urmarea lui Hristos nu este deloc confortabilă, întrucât presupune parcurgerea unui drum anevoios, asemănător cu cel pe care El Însuși l-a parcurs în timpul vieții pământești și despre care știm cum s-a încheiat: cu pătimiri și cu moartea pe Cruce.
Când a rostit cuvintele acestea, Mântuitorul a și văzut, cu puterea Sa dumnezeiască, cele ce aveau să se întâmple, nu peste mult timp, în vremea persecuțiilor împotriva creștinilor, când cei condamnați la moarte prin răstignire erau siliți să își poarte crucea, la propriu. Dar nouă, celor de astăzi, Mântuitorul Hristos ne vorbește despre un alt fel de cruce, în sens duhovnicesc, și anume despre crucea vieții personale, pe care începem să o purtăm din momentul în care dobândim conștiința de sine. Această cruce, care constă de foarte multe ori în osteneală și suferință, nu poate fi lepădată, pentru că este lipită ontologic de viața noastră”, a explicat Înaltpreasfinția Sa.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele coslujitor de la Parohia Viișoara, Laurențiu Săcăluș, a primit rangul onorific de sachelar, în semn de apreciere pentru lucrarea pastorală și administrativ-gospodărească. Biserica din Mesteacănu, sat aparținător comunei Vizantea-Livezi, a fost ridicată din temelie între anii 1800 – 1840. Prin strădania preotului Laurențiu Săcăluș și cu sprijinul enoriașilor, în perioada 2017 – 2023, lăcașul de rugăciune a trecut printr-o serie de lucrări de renovare, după cum urmează: refacerea fațadei, rezidirea Sfintei Mese și a Proscomidiarului, placarea pardoselii cu marmură, curățarea picturii murale, precum și dotarea sfântului lăcaș cu mobilier din lemn de stejar și cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice.