Luni 6 ianuarie 2025
Luni 6 ianuarie 2025

Nănești. Toate drumurile din comună vor fi asfaltate

Toate drumurile din comua Nănești vor fi asfaltate. Primarul comunei Nănești, Niți Balinca, a semnat săptămâna trecută la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare pentru obiectivul „Modernizare și reabilitare drumuri de interes local în comuna Nănești, județul Vrancea”. Proiectul prevede modernizarea și asfaltarea a peste 5,5 kilometri. Valoarea totală a investiției este de 10.282.020,50 lei, iar beneficiarii direcți sunt cei peste 1.800 de locuitori ai comunei Nănești. „Acest proiect, pentru mine ca primar, dar și ca om al locului, este unul de suflet, deoarece aici, la Nănești, acasă, mă consider omul potrivit la locul potrivit și mi-am oferit toată disponibilitatea în dezvoltarea și susținerea comunității mele natale. Prin acest proiect se încheie asfaltarea tuturor străzilor din comuna noastră. Mă bucur că pot să fac lucruri bune și să dăm plus valoare acestei comunități. Mulțumesc tuturor colegilor, colaboratorilor și prefectului Nicușor Halici, care a crezut în noi și alături de care astăzi am obținut acest frumos rezultat”, spune Nuți Balinca, primarul comunei Nănești.

Contractul de finanțare intră în vigoare la data semnării lui și este valabil până la 31.12.2026, cu posibilitatea de prelungire de maxim 2 ani, fără a depăși data de 31 decembrie 2028. „O felicit pe doamna primar Nuți Balinca pentru tot efortul și pentru implicarea depusă. Este, într-adevăr omul potrivit la locul potrivit. Am încredere și îi sunt alături și pentru viitoarele proiecte de modernizare a comunei. Demonstrăm că doar prin muncă, încredere și responsabilitate reușim să facem tot ce ne propunem”, a spus Nicușor Halici, președintele PSD Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?