Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a participat ieri la inaugurarea Centrului de Asistență și Recuperare „Sfânta Maria” din Biliești. Centrul va oferi servicii medicale și sociale locuitorilor din zonă, în parteneriat cu AJPIS Vrancea. Conform președintelui CJ, comunitatea locală se dezvoltă datorită implicării primarului Vasile Chirilă și a consilierilor locali, „activitatea acestora fiind una deosebită în ultimii ani”. „Suntem alături de administrația din Biliești pentru ca aceasta să se dezvolte și mai mult. Centrul de Asistență și Recuperare „Sfânta Maria” din Biliești va oferi servicii medicale și sociale locuitorilor din zonă, în parteneriat cu AJPIS Vrancea. Felicitări pentru numeroasele investiții derulate în comună și succes în realizarea proiectelor pe care le aveți în curs de executare, domnule primar!“, a declarat președintele Cătălin Toma.