Doi bărbați aflați în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea ar fi încercat să evadeze în noaptea de joi spre vineri (7-8 septembrie a.c.). Potrivit surselor noastre, unul dintre cei doi indivizi ar fi cerut să meargă la toaletă, moment în care l-ar fi lovit pe unul dintre agenții de serviciu. De aici și până la o bătaie în toată regula nu a mai fost decât un pas. În sprijinul primului agent a venit și un alt coleg, ambii fiind loviți în mod repetat cu pumnii și picioarele de cei doi deținuți. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 02:20, iar în scurt timp, în sprijinul celor doi polițiști, au intervenit și alți colegi pentru a aplana conflictul. În acest moment, cei doi deținuți sunt cercetați într-un dosar penal pentru tentativă de evadare și ultraj.
Unul dintre aceștia, cel care a avut și ideea de a evada, este arestat preventiv pentru omor, în timp ce cel de-al doilea este în arest pentru mai multe furturi mărunte, dar și pentru evadare. Acesta din urmă era arestat preventiv și în iarna acestui an când, împreună cu un alt coleg de celulă, sub pretextul că vrea să ducă gunoiul în curte, au reușit să evadeze pentru câteva ore, fiind prinși în zona Pieței Moldovei din Focșani. Din ce a declarat deținutul arestat pentru omor – care a încercat să evadeze săptămâna trecută, acesta era și planul: de a fi măcar cinci minute în libertate. Iar pentru aceasta nu s-a dat în lături de a agresa oamenii legii, care în urma conflictului au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cu toate acestea, surse apropiate spun că cei doi polițiști au revenit la serviciu chiar de a doua zi.