Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

Premierul Ciolacu și ministrul Grindeanu vin mâine în Vrancea

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu vin mâine în Vrancea pentru o vizită la șantierul autostrăzii A 7. Conform unui anunț al Instituției Prefectului,  „având în vedere lucrările avansate privind construirea autostrăzii A7 Moldova, Prim ministrul Guvernului dl. Marcel Ciolacu și Ministrul Transporturilor dl. Sorin Mihai Grindeanu, vor efectua în data de 12 septembrie 2023, o vizită de lucru la obiectivele de infrastructură din domeniul rutier de pe autostrada A7, astfel:
– ora 10:45 declarații de presă la tronsonul 4 din autostrada A7 Buzău – Focșani în punctul Petrești
– ora 12:10 declarații de presă la tronsonul 3 parte din A7 Focșani – Bacău în punctul Călimănești”.

Guvernul a aprobat, printr-un proiect de lege, contractul de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii în valoare de 600 milioane de euro pentru susţinerea proiectului Autostrăzii A7 Ploieşti – Paşcani. Este vorba despre o cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Obiectivul principal al proiectului este reprezentat de construcţia unei autostrăzi cu o lungime de 319 km, profil 2×2 benzi de circulaţie, între Ploieşti şi Paşcani. Pentru facilitarea implementării, proiectul a fost divizat în 4 secţiuni, după cum urmează: Ploieşti – Buzău, cu o lungime de 63,25 km; Buzău – Focşani, cu o lungime de 82,44 km; Focşani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km; Bacău – Paşcani, cu o lungime de 77,39 km.

În prezent, lucrările sunt avansate pe sectorul Buzău-Focșani, stadiul acestora fiind de peste 20 la sută. La finalul lunii august, șantierul Autostrăzii A7 Buzău – Focșani arăta o mobilizare exemplară a constructorului UMB. Sute de utilaje au fost surprinse lucrând la secțiunea Mândrești Munteni – Focșani Nord. Mobilizare impresionantă de utilaje se regăsește și pe loturile Buzău – Vadu Pașii și Vadu Pașii – Râmnicu Sărat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?