Sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, mai multe persoane au fost implicate într-un scandal izbucnit pe strada Tăbăcari, în zona Gară din Focșani. Un autoturism a fost avariat și șapte persoane au fost ridicate și duse la audieri, iar martorii spun că numai intervenția promptă a echipajelor de poliție, jandarmi și a luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale au făcut ca să nu existe victime în eveniment. „Urmare a scandalului din cursul serii trecute, în baza probatoriului administrat a fost întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere, amenințare și lovire sau alte violențe.
Testarea cu aparatul Drugtest a conducătorului autoturismului avariat a indicat rezultat pozitiv la amfetamină, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Totodată față de 3 persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vrancea”, a transmis într-un comunicat, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea.