Grupuri de acţiune cu specialişti ai instituţiilor semnatare a Planului naţional cadru de acţiune privind siguranţa şcolară în domeniile droguri, violenţă, bullying, la care vor participa cadre didactice şi reprezentanţi ai asociaţiilor de elevi şi părinţi, vor fi constituite la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), transmis, marţi, AGERPRES, în ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor, planul semnat marţi prevede elaborarea unui cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri în şcoli, pe baza unor proceduri care să implice acordul părinţilor, să asigure confidenţialitatea, nediscriminarea, să evite stigmatizarea sau bullyingul. În procesul de elaborare a propunerilor de act normativ vor fi consultate asociaţiile de părinţi şi elevi.
O componentă importantă a acestui plan este colaborarea cu părinţii elevilor, care vor juca un rol esenţial în atingerea scopului de creştere a gradului de siguranţă în unităţile de învăţământ, autorităţile locale, precum şi cu reprezentanţii asociaţiilor de elevi. „Continuăm aplicarea deciziilor anunţate săptămâna trecută, astăzi a fost semnat planul pentru creşterea siguranţei în şcoli, o atenţie specială fiind acordată combaterii consumului de droguri în şcoli şi fenomenului de bullying şi violenţă. Sunt realităţi care până acum nu au fost abordate structurat. Am luat iniţiativa cooptării mai multor ministere în acest efort, educaţie, sănătate, muncă, familie, cultură, dezvoltare, precum şi a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pentru că numai combinând integrat competenţele putem aborda cu succes acest plan. Este un document comprehensiv, structurat pe mai multe direcţii, care indică responsabilităţi clare pentru fiecare instituţie”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat marţi, referindu-se la testarea antidrog a elevilor, că va fi „gândit” un sistem în aşa fel încât atunci când există suspiciuni rezonabile să se poată asigura şi deconta eventuale testări numai cu acordul părinţilor şi asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evitând stigmatizarea. „În ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor astăzi, am semnat un Plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară care include iniţiativa de a elabora un cadru legislativ pentru această testare. Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Educaţiei cu Ministerul Sănătăţii, cu alte entităţi care au responsabilităţi în această zonă, vor gândi un sistem în aşa fel încât atunci când există suspiciuni rezonabile să se poată asigura şi deconta eventuale testări numai cu acordul părinţilor şi asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evident evitând stigmatizarea. Trebuie să privim fiecare copil care are o problemă de dependenţă, ca pe un copil care are nevoie de ajutorul nostru. Dependenţele sunt boli şi atunci ele trebuie tratate ca atare şi trebuie acordat tot sprijinul pentru ca un incident de acest tip să nu însemne limitarea orizontului unui tânăr”, a afirmat ministrul, la Radio România Actualităţi.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat marţi că nu va sprijini testarea antidrog în masă a elevilor, ci va sprijini testarea în scopul depistării cazurilor de utilizare a substanţelor psihoactive. „În ceea ce priveşte testarea copiilor în şcoli, cred că sunt câteva mesaje esenţiale care sunt trebuie trimise: nu vom sprijini testarea de masă, vom sprijini testarea în scopul depistării a cazurilor de utilizarea de substanţe psihoactive, vom lucra numai împreună cu părinţii. Acest lucru se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii. Siguranţa şi dezvoltarea armonioasă a copiilor are şi alte componente, nu numai cele legate de consumul de droguri. Siguranţa fizică a copiilor este foarte importantă, iar implicarea autorităţilor locale şi a colegilor de la Ministerul Afacerilor Interne este esenţială”, a afirmat ministrul într-o mesaj postat pe Facebook cu prilejul semnării Planului naţional cadru de acţiune pentru siguranţa şcolară.
Planul naţional cadru de acţiune privind siguranţa şcolară a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi Livia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Potrivit ministrului Sănătății, siguranţa şi sănătatea copiilor şi adolescenţilor sunt esenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor. „Cred că Ministerul Sănătăţii împreună cu toate instituţiile guvernamentale care au semnat astăzi la iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne un plan cadru pentru siguranţa şcolară au făcut un pas esenţial în acest domeniu. Ne dorim să avem copii sănătoşi. Ei trebuie să fie informaţi corect referitor la un stil de viaţă sănătos, cum să evite drogurile, cum să evite alcoolul, cum să evite tutunul. Acest lucru se poate face foarte bine în cadrul şcolii şi împreună cu Ministerul Educaţiei vom dezvolta programe de educaţie în acest sens, educaţie pentru sănătate. Aş fi foarte bucuros şi cred că există în acest sens foarte multă dorinţă din partea cultelor religioase să participe pe acest program pe care îl dezvoltăm împreună cu Ministerul Educaţiei”, a mai susţinut ministrul.