Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Un tânăr de 19 ani l-a înjunghiat pe amicul fostei sale iubite; pentru tentativă de omor a fost condamnat cu suspendare

Un tânăr de doar 19 ani a fost judecat și condamnat pentru o infracțiune gravă, tentativă de omor, în urma unui incident care a avut loc pe fondul geloziei. Acest detaliu este menționat în rechizitoriu, unde se descrie că, în noaptea de 5 august 2022, tânărul a lovit un bărbat de mai multe ori cu cuţitul în zona toracelui, producându-i leziuni ce i-au pus în pericol viața, fiind necesare 25-30 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Tânărul inculpat a fost sincer de la început și a recunoscut incidentul, menționând însă că a fost lovit primul, astfel că a ripostat, însă nu a intenționat niciun moment să îi suprime viața celuilalt bărbat.

În timpul anchetei s-a stabilit că respectivul cuțit, un briceag de fapt, era folosit de tânăr în trecut, de când lucra ca zilier la pădure, de aceea îl și avea la el. Însă în august 2022, după ce s-a despărțit de iubita sa și aceasta a dezvoltat o relație de amiciție cu persoana vătămată, briceagul avea să fie folosit în cu totul alt mod. „După ce această relație a încetat, se pare că inculpatul nu a acceptat ideea că martora nu mai este iubita sa şi, neputând gestiona în mod firesc despărțirea de iubita sa, pare că inculpatul a trecut într-o stare agresivă emoțional şi care uneori se manifesta nu doar emoțional şi verbal, ci şi fizic faţă de cei din jur”, se arată în motivarea instanței, așa cum apare pe rejust.ro.

În acest context, inculpatul a mers acasă la bunicii fostei sale iubite, unde aceasta din urmă dădea o petrecere, iar aici s-a iscat un scandal. Inculpatul a relatat că a fost agresat de mai multe persoane, agresiunea fiind însă recunoscută doar de persoana vătămată, care a admis că l-a lovit, dar că nu știe dacă i-a aplicat prima lovitură, ci își mai amintește doar că la un moment dat a simțit că este plin de sânge. Agresiunea a încetat în momentul în care au intervenit părinții inculpatului, care l-au luat pe fiul lor acasă, în condițiile în care tatăl acestuia a mărturisit că tânărul îl sunase pentru a-l ruga să vină să îl ia, pentru că este agitat şi ar putea deveni agresiv.

Instanța a avut în vedere la hotărârea pronunțată inclusiv starea în care era inculpatul, dar și vârsta acestuia, plus faptul că nu are antecedente, astfel că s-a dispus aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare cu suspendare: „(…) obligă pe inculpat să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. (…) obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere, sa presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 zile, la una din cele două instituţii menţionate în baza de date afişată de Direcţia Naţională de Probaţiune, respectiv la Biserica „Naşterea Domnului” (…) sau Grădinița nr. 1 Sat (…).

(…) menţine măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpatul (…), deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii, arestului preventiv și durata arestului la domiciliu de la data de 06.08.2022 până la 04.07.2023. Admite acțiunea civilă formulată in cauza de partea civila Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani. (…) obligă inculpatul la plata sumei de 9.872,524 lei, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, reprezentând cheltuielile cu spitalizarea victimei (…), precum și la plata dobânzii legale, începând cu data de 17.08.2022 și până la momentul achitării integrale a debitului. (…) obligă inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

Sursa foto: Niek Verlaan – https://pixabay.com/ro/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?