Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO: Un rar pui de pumă albinos s-a născut la o grădină zoologică din Nicaragua

Ghemuită într-o grădină zoologică din centrul Nicaragua, cu privirea alertă şi urechile ciulite, o pumă îşi alăptează puiul alb ca zăpada, în vârstă de o lună. Micuţul animal, cu nasul roz, care a venit pe lume la Thomas Belt Zoo din Juigalpa, este primul pui de pumă albinos născut în captivitate în Nicaragua şi, conform estimărilor medicului veterinar Carlos Molina de la grădina zoologică, este unul dintre cele doar patru exemplare de acest fel din lume, transmite Reuters. Puiul este sănătos şi mănâncă bine, însă Molina a atras atenţia că acesta este încă la început de drum şi că pumele albinoase necesită multă îngrijire şi sunt vulnerabile la lumina soarelui.

Atât puiul albinos, cât şi cei doi fraţi ai săi, cu blana de culoare bej şi pete închise la culoare, sunt ţinuţi într-o cuşcă închisă pentru ca mama lor să nu devină stresată sau să confunde mirosul de om cu cel al nou-născuţilor, ceea ce ar putea-o determina să-i atace.

Partenerul ei este ţinut într-o incintă separată, masculii de pumă obişnuind să omoare puii. Veterinarul nu a atins puiul, iar sexul micului exemplar albinos nu este deocamdată cunoscut. După ce puii vor atinge vârsta de trei luni, grădina zoologică intenţionează să îi expună publicului larg.

Thomas Belt Zoo primeşte între 50.000 şi 60.000 de vizitatori în fiecare an, conform conducerii instituţiei. Pumele trăiesc pe tot teritoriul Americilor, de la înalta regiune andină din sudul Peru până la junglele din America Centrală. Conform Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, pumele au cea mai mare răspândire geografică dintre toate mamiferele terestre din emisfera vestică, deşi au fost aproape eradicate din jumătatea estică a Americii de Nord după colonizarea europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?