Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Guvernul marchează Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni; Palatul Victoria – iluminat în roşu

Palatul Victoria va fi iluminat miercuri seară în roşu, culoare ce simbolizează martiriul şi jertfa, Guvernul alăturându-se astfel instituţiilor publice şi private care marchează Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, se arată într-un comunicat al Executivului. „Credinţa creştină a fost şi continuă să rămână reper fundamental al poporului român, indiferent de momentele de încercare prin care a trecut, şi parte a identităţii noastre naţionale. Faptul că avem o zi dedicată comemorării martirilor Brâncoveni este nu doar prilej pentru a face cunoscute şi noii generaţii mărturiile istorice ale ocrotitorilor credinţei, culturii şi tradiţiilor româneşti, dar şi o bună ocazie să conştientizăm efectele pe care le au violenţele împotriva creştinilor.

Şi astăzi vedem, din păcate, în lume, oameni care au de suferit pentru că împărtăşesc altă credinţă. Ca prim-ministru militez pentru apărarea şi promovarea libertăţii religioase, drept fundamental al fiecărei persoane”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat în comunicat. Începând cu anul 2020, 16 august este marcată drept Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, conform Legii 134/2020. Potrivit acestei legi, este prevăzută iluminarea în roşu a sediilor instituţiilor şi a unor obiective publice, precum şi organizarea de manifestări publice şi evenimente comemorative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?