Forumul Studenţilor Români de Pretutindeni (ediţia a treia) se va desfăşura, în perioada 16 – 21 august, la Bucureşti. (…) Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, Forumul Studenţilor Români de Pretutindeni (FSRP) reprezintă „o iniţiativă fără precedent”, prin care se doreşte reunirea studenţilor români din ţară şi din străinătate pentru a dezbate teme de importanţă pentru societatea românească. Organizaţiile care stau la baza FSRP sunt: Asociaţia Tineretul ONU din România (UN Youth), Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR), Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) şi Uniunea Studenţilor din România (USR).
Anul acesta, Forumul va găzdui şapte comitete de lucru, precum afaceri europene, educaţie şi tineret, energie şi mediu, justiţie şi drepturile omului, muncă şi economie, sănătate, cultură şi turism. „Temele în jurul cărora se vor purta dezbaterile anul acesta au fost deja stabilite de către experţi şi moderatori: „Modalităţi de combatere a violenţei de gen şi a violenţei domestice la nivel European”, „Dezvoltarea sistemului şi procesului educaţional românesc prin inovarea formării factorului uman”, „Analiza surselor de energie durabilă în România din perspectivele rentabilităţii şi legislaţiei”, „Consolidarea protecţiei şi a promovării drepturilor minorilor aparţinând minorităţilor etnice din România”, „Influenţele digitalizării şi ale Inteligenţei Artificiale în munca şi economia românească„, „Sănătatea mintală, integritatea şi profilaxia în rândul tinerilor români”, „Digitalizarea şi aplicarea Inteligenţei Artificiale în sporirea culturii şi turismului românesc””.
„Pe întreaga perioadă de desfăşurare a Forumului, la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti, peste 150 de studenţi din străinătate şi din România vor avea ocazia să dezbată probleme relevante cu care se confruntă societatea noastră. Soluţiile identificate în urma dezbaterilor vor alcătui un document scris de tip rezoluţie. La finalul proiectului, rezoluţiile adoptate vor fi prezentate şi votate în cadrul Adunării Generale, care va avea loc în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Ulterior, acestea vor fi promovate în mediul public şi către autorităţile relevante pentru a fi implementate”, afirmă sursa citată.