Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de caniculă şi disconfort termic ridicat pentru sudul şi sud-estul ţării, valabilă în următoarele patru zile, disconfortul termic resimţindu-se şi în regiunile vestice şi estice. Astfel, în perioada 17 – 20 august 2023, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în sudul şi sud-estul ţării, unde temperaturile maxime vor fi de 35 – 36 de grade şi izolat de 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat şi în regiunile vestice şi estice, unde vor fi maxime de 32 – 34 de grade Celsius. În după-amiaza zilei de miercuri în estul şi sud-estul teritoriului disconfortul termic va fi în creştere, iar indicele temperatură umezeală (ITU) local va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.