Profesorul de matematică Sorin Iuonaş din Reghin a devenit unul dintre cei mai mari colecţionari de aparate de fotografiat din zonă, după ce în copilărie a suferit o dezamăgire la Cercul de fotografie – singurul aparat din dotarea Casei Pionierilor folosit de copii niciodată nu ajungea şi la el. „Sunt inginer de profesie, dar am trecut în învăţământ fiindcă m-a pasionat şi îmi place foarte mult să predau matematica. Pasiunea mea pentru fotografie este foarte veche. Cred că prin clasa a III-a am intrat prima dată la Casa Pionierilor, care exista atunci, şi m-am înscris la Cercul foto. La Cercul cu foto a fost prima mea dezamăgire, când, într-o excursie, Cercul având un singur aparat de fotografiat, acesta n-a ajuns la mine deloc ca să fac fotografii (…)”, declară Sorin Iuonaş, 55 de ani.
Visul său din copilărie i s-a împlinit în clasa a IX-a, când a ajuns la liceu şi a reuşit să obţină „un nemaipomenit Smena” (…). „Am făcut cu el primele fotografii, chiar şi diapozitive. (…) Am studiat apoi şi am ajuns să am şi alte aparate ruseşti mai performante, cum ar fi Zenit. Bineînţeles, pe vremea aceea, în ţară existau doar aparate ruseşti şi nemţeşti din RDG, cele mai ochite erau cele nemţeşti. Am ajuns şi la un Practika cu greu, cred că eram în facultate deja, când de abia am reuşit să-mi fac rost de unul. Orice aparat vedeam şi nu-i trebuia nimănui, îl luam, încercam să-l repar. Bineînţeles că erau aparate neperformante, dar ideea de a le avea şi de a le vedea, de a face ceva cu ele, de a le face funcţionale a venit, cred, din visul acela din copilărie, când am rămas fără aparat şi eu voiam să fac fotografii”, mărturiseşte Sorin Iuonaş.
Profesorul a ajuns acum la 130 de aparate foto, unele primite, dar cele mai multe cumpărate de pe piaţă, cel mai vechi fiind din 1915. „Am circa 130 de aparate adunate, cumpărate de prin piaţă, primite de la prieteni. (…) Printre ele am şi aparate valoroase şi vechi, cel mai vechi fiind din 1915, un aparat Eastman Kodak cu burduf, foarte drăguţ. Sunt foarte mândru de el şi bineînţeles că am şi din 1920, 1930, 1950. Pot să vă spun că am în colecţie şi primul aparat produs la noi, în România, de IOR şi primul aparat produs de ţara vecină, Ungaria, un Poitas, dacă nu mă înşel. (…) Am aparatele româneşti Optior, Orizont”, detaliază profesorul.
În timp, Sorin Iuonaş a început să ţină o evidenţă a aparatelor de fotografiat pe care le deţinea, întrucât se adunau tot mai multe, iar vestea că a devenit colecţionar se răspândea. Astfel, Muzeul de Etnografie „Anton Badea” din Reghin i-a oferit un spaţiu pentru amenajarea unei expoziţii şi, pentru a nu ţine doar pentru el aceste mici comori, a început să le prezinte elevilor săi în cadrul „Săptămânii altfel”. (…) Studiind fotografia, Sorin Iuonaş a învăţat cum funcţionează aparatele şi, la început, când intra în posesia unui nou aparat, automat îl desfăcea, îl curăţa şi îl făcea funcţional. „Între timp, viaţa de familie, viaţa socială nu te mai lasă, parcă nu mai e timp. Se pare că nu mai avem timp de nimic acum. Dar mai vin şi aparate pe care le mai desfac şi încerc să-l repar (…)”, arată colecţionarul.
Dintre cele peste 130 de aparate de fotografiat, consideră că de fiecare dată cel mai drag îi este acela cu care iese la plimbare şi face fotografii. „Deşi fac fotografii digitale în ultimul timp şi am încercat să-mi iau cât de cât aparate performante, mai scot şi câte unul pe film atunci când ies în plimbări interesante. Şi atunci acela îmi este drag, cel pe care îl ţin în mână (…). Nu sunt un colecţionar avid şi care aleargă neapărat după aparatură. Dacă găsesc ceva interesant, îl iau, nu am fost interesat de popularizarea pasiunii mele. De aceea le ţin acasă, unde am încercat să îmbinăm plăcutul cu utilul şi mai ales să fac cumva ca soţia mea să nu se supere că am aşa de multe. Şi atunci am căutat să le aşez în locuri în care să arate bine prin casă”, precizează Iuonaş. (…)
