Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

MAI – apel către turişti: Respectaţi recomandările salvamarilor şi nu vă aventuraţi dacă marea e agitată şi valurile mari

Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la turişti, luni, să nu îşi pună viaţa în pericol intrând în valurile mari ale mării. Într-un apel postat pe pagina de Facebook, reprezentanţii MAI îi roagă pe turişti:

* să respecte recomandările salvamarilor şi să nu se aventureze la scăldat dacă marea este agitată şi valurile sunt mari;

* turiştii să se scalde doar în locuri special amenajate pentru înot şi să respecte avertizările privind interzicerea scăldatului;

* să respecte întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement referitoare la măsurile de prevenire a înecului;

* dacă nu ştiu să înoate, să folosească întotdeauna echipament de protecţie – fără vesta de salvare, o simplă plimbare cu barca pe lac se poate transforma într-o tragedie;

* să evite scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;

* să nu se aventureze în apă când sunt sub influenţa alcoolului, seara târziu sau pe timp de noapte;

* să nu intre în apa rece după ce au stat mult la soare;

* să nu sară de pe platforme, poduri sau alte construcţii – aceste acte de teribilism pot avea consecinţe foarte grave;

* să nu îşi lase copiii nesupravegheaţi sau în locuri unde există posibilitatea căderii lor în apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?