Cooperativa Agricolă „Țăranul Sărac de Lux din UE”, în parteneriat cu Inspectoraul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea, Consiliul Județean Vrancea, Prefectura Vrancea, Primăria comunei Tulnici, Obștea de Moșneni Tulnici și Societatea pentru Carte și Dezvoltare Rurală „Ion Baciu” – Tulnici, județul Vrancea, anunță deschiderea taberei de literatură și pictură pentru elevi juniori.
Festivitatea de deschidere va avea loc sâmbătă, 19 august 2023, la ora 11.00. Cooperativa Agricolă „Țăranul Sărac de Lux din UE” este „componentă a sindicatului AgroPropact afiliat la Confederația Sindicală Națională Meridian” și, potrivit organizatorilor evenimentului, „sâmbătă se va promova primul festival privat de literatură și pictură din România, unde va fi scris romanul «Glasul celor cinci soții».
Festivitatea de închidere va avea loc în data de 25 august, la ora 12.00, în stațiunea Lepșa. Programul va cuprinde două secțiuni: 1. Secțiunea literatură – viața unui țăran sărac trăită în epocile comunistă și capitalistă; 2. Secțiunea pictură – imagini și portrete din munții Vrancei, a babei Vrâncioaia care a dat cei 7 feciori pentru libertatea și apărarea pământului românesc”.