Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor.
După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos.
Anii trăiţi pe pământ de Născătoarea de Dumnezeu nu se cunosc cu exactitate, datorită prigonirilor dezlănţuite împotriva creştinilor: „pentru că în acele vremi se afla prigonire cumplită asupra Bisericii, şi nu era vreme de scrierea cărţilor, cu de-amănuntul, de numărarea anilor şi de faptele bisericeşti; pentru că atunci credinţa lui Hristos nu se răspândea prin scripturi, ci prin propovăduire cu gura şi cu nevoinţe muceniceşti. Deşi atunci erau scriitori de cărţi, dar aceia în scurtă vreme se sfârşeau muceniceşte şi cărţile lor se ardeau de către păgânii prigonitori” (Vieţile Sfinţilor).
Dar, potrivit Tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a trăit multă vreme după înălţarea la cer a Fiului său şi a Domnului nostru Iisus Hristos.
Apropiindu-se de adormirea sa, cu trei zile înainte, Născătoarea de Dumnezeu a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică; a primit vestea cu multă bucurie, căci mergea la Fiul ei şi se alătura tuturor puterilor cereşti şi sufletelor drepților.
Vestindu-i Arhanghelul Gavriil ceasul morţii, i-a spus să nu se tulbure de aceasta, căci va fi o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morţii, de unde şi denumirea sărbătorii.
„Din această lume moartea cea trupească nu va stăpâni peste dânsa, precum n-a stăpânit nici cea sufletească; semnul ei de dănţuire asupra morţii, va fi acesta: printr-un somn de puţină moarte adormind, dintr-acela degrab se va deştepta ca dintr-un somn şi, scuturând de la ochi stricăciunea mormântului ca pe o dormitare de somn, va vedea viaţa cea fără de moarte şi slava, în lumina feţei Domnului, întru care, dănţuind, cu glas de bucurie va trece în veacul acesta” (Vieţile Sfinţilor).
Mare şi negrăită bucurie i-a adus Maicii Domnului vestea mutării sale la ceruri, „pentru că ce putea să-i fie ei mai de bucurie şi mai dulce, decât ca să petreacă în ceruri, cu Fiul şi Dumnezeul său şi să se îndulcească totdeauna de vederea feţei lui celei preaiubite?”. Iar pentru lumea toată, după moartea ei, va putea cu mai multă înlesnire să se roage şi să milostivească bunătatea Lui, stând mai aproape şi înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind faţă către faţă pe Fiul şi Dumnezeul Său şi vorbind gură către gură.
Preacurata Fecioară locuia în Ierusalim, în casa Sfântului Ioan Evanghelistul, şi ieşea de multe ori în locurile pe care Iisus Hristos le-a sfinţit cu urmele picioarelor Sale, şi unde Şi-a vărsat sângele. La Golgota şi la Mormântul în care a fost pus Iisus, din dragoste de mamă, vărsa multe lacrimi.
În zilele care au urmat înştiinţării Maicii Domnului despre adormirea sa, au fost aduşi la Ierusalim prin puterea lui Dumnezeu şi Sfinţii Apostolii, care erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, iar Sfânta Fecioară i-a înştiinţat asupra a ceea ce avea să urmeze.
După ce şi-a luat rămas bun de la toţi cei de faţă, spune Sfântul Ioan Damaschin, a urmat momentul în care Domnul Însuşi S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt.
Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt.
Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde Sfânta Fecioară a dorit să fie înmormântată. Satul Ghetsimani de lângă Muntele Eleon se afla în apropierea cetăţii Ierusalimului, acolo, în valea lui Iosafat, era mormântul sfinţilor şi drepţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mare
Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate „celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii”, este celebrată de creştin-ortodocşi în fiecare an pe 15 august. Pentru acest moment, credincioşii s-au pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune. Sărbătoarea marchează trecerea de la vară la toamnă şi totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor. Mulți oameni participă la pelerinaje către mănăstiri și biserici în ziua Sfintei Maria Mari pentru a se ruga și pentru a aduce omagiu Maicii Domnului.
În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.
Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele. Se spune că în această zi rugăciunile către Sfânta Maria sunt cele mai ascultate din tot anul, aşa că, dacă ai probleme grave, nu ezita să spui o rugăciune.
În această zi, se crede că plantele medicinale au proprietăți vindecătoare deosebite. În tradiția populară, se spune că Iarba Maicii Domnului (cunoscută și sub numele de Floarea Mării) culeasă în această zi are puteri miraculoase. Pentru mulți oameni din mediul rural, Sfânta Maria Mare marchează începutul pascăi pentru oi. Unele gospodării aduc oile la biserică pentru binecuvântare în această zi. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.
Familia se adună pentru o masă de sărbătoare în această zi, care poate include mâncăruri tradiționale și se poate sărbători cu prietenii și rudele apropiate. În unele zone, oamenii își prind pe piept o cruce mică făcută din busuioc și flori. Aceasta este numită „crucea de busuioc” și se crede că oferă protecție și binecuvântare. În această zi, se spune că izvoarele și râurile au apă vindecătoare. Se practică adesea scăldatul în apă curată sau aducerea apei de la izvoare ca să fie folosită ulterior pentru binecuvântări sau tratamente. Conform unei superstiții, este interzis ca în această zi să îţi tunzi părul şi să îl arunci.
Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării.
