Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

A furat un antiperspirant și un spray „pentru că dorea să se îngrijească”

Un focșănean în vârstă de 52 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare pentru furt, chiar dacă paguba produsă a fost mică, fiind totodată recuperată prin restituirea bunurilor sustrase. Fapta pentru care a fost condamnat a fost comisă în decembrie 2021, în rechizitoriu arătându-se că focșăneanul a luat de la raionul de cosmetice al unui supermarket din municipiu un antiperspirant și un spray, pe care le-a introdus în buzunar, iar la casa de marcat a achitat doar o sticlă cu apă de 1 litru. Valoarea produselor sustrase a fost de 32,84 lei, bunurile fiind recuperate chiar atunci, după ce inculpatul a fost oprit de agenții de pază înainte de a ieși din supermarket și a fost chemată poliția. După primele cercetări, inculpatul nu s-a mai prezentat și în instanță, chiar dacă procesul s-a amânat câteva termene pentru a-i da de urmă.

Însă inițial, în fața procurorilor, acesta recunoscuse că intrase în supermarket pentru a face cumpărături, deși avea doar 2 lei, și că a luat de pe un raft un antiperspirant şi un spray, motivând că a sustras bunurile respective „pentru că îşi dorea să se îngrijească”. La sentința aplicată pe fond de judecători a cântărit însă trecutul infracțional al inculpatului, care în 2017 a fost condamnat la 1 an, 4 luni și 30 de zile de închisoare cu suspendare după ce intrase de trei ori fără drept în locuința fostei iubite, iar apoi a distrus bunurile din interior prin incendiere, existând pericolul ca focul să se extindă și la imobilele învecinate. Așa se face că acesta a fost condamnat „la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, (…) pedeapsa se execută în regim de detenţie. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. (…) obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 200 de lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?