Cine apare când îți e lumea mai dragă și îți taie cheful? Sau cine apare fix când vrei să te distrezi cel mai mult, dar te oprește din a face toate astea? Da, chiar ea, răceala. Această nesuferită de răceală, cu care fiecare se confruntă și pe care toată lumea trebuie să o ducă pe picioare.Uneori te trezești pur și simplu într-o zi și parcă te mănâncă în gât. Mai trebuie să spunem ce se întâmplă după? Exact, răcești și starea ți se agravează. Și tot ceea ce poți să faci este să încerci prin orice mijloace să ameliorezi simptomele răcelii. Fie că vorbim despre medicamente sau leacuri băbești. Când ești răcit cobză, parcă ai face orice pentru a putea respira normal sau pentru a avea un moment de liniște în care tusea să îți dea pace.
Cum am spus și mai sus, răceala apare la orice vârstă, și la adulți, dar și în cazul celor mici. Doar că bebelușii nu au cum să își sufle singuri nasul, să ia orice medicamente sau să își facă un ceai cald. Au nevoie de ajutor constant. În cazul în care ești un părinte care încearcă obsesiv să îl protejeze pe cel mic de răceli, asta e aproape imposibil. Dacă cel mic răcește, asta nu ar trebui să te aducă în pragul disperării. Ceea ce este cel mai ideal de făcut este să te relaxezi și să păstrezi legătura cu medicul pediatru.
Gândește-te că imunitatea copiilor se formează prin expunerea lor la diverși agenți patogeni. Acum nu trebuie nici să te duci în extrema cealaltă și să îl lași pe bebe să se îmbolnăvească. Trebuie să găsești un echilibru. Însă, în acest articol o să vorbim despre cum să îl ajuți pe bebe să treacă mai ușor peste o răceală.
Batista bebelușului
Când e mic, prichindelul nu poate să își sufle nasul la fel ca noi. Tocmai de-asta are nevoie de puțin ajutor. Și din partea cui să-l primească, dacă nu chiar din partea ta și din partea unui aspirator nazal bebe. Și pentru asta există Batista bebelușului, o gasiti si pe Emag. Bine, batista bebelușului nu este o batistă în adevăratul sens al cuvântului, ci este un aspirator nazal.
Dar ce face mai exact un aspirator nazal? După cum probabil ți-ai dat seama din nume, aspiratorul nazal este un aparat de mici dimensiuni care poate să fie transportat și în bagaj și care îi desfundă nasul celui mic. Așa că, dacă într-o vacanță la mare, cel mic a răcit puțin, poți să pui în bagaj Batista bebelușului și să îi desfunzi nasul. Batista bebelușului funcționează destul de simplu, o conectezi și după iei pe rând fiecare nară a celui mic și de restul se ocupă aparatul.
Ai grijă la orice simptome are cel mic. De ce? Pentru că nasul înfundat care nu este tratat, poate să evolueze într-o otită urâtă. Cel mai bine ar fi să comunici destul de des cu pediatrul, atunci când observi orice schimbare de stare pe care o are bebe.
Nu-l îndopa pe cel mic cu medicamente
Înțelegem că responsabilitatea de părinte poate să fie copleșitoare, iar dacă bebe a răcit, simți că medicamentele vor salva situația. Este normal să îți faci griji și să vrei ca prichindelul să treacă cât mai repede peste răceală. Doar că, pumnul de medicamente sau antibiotice nu vor merge mereu.
Ai foarte mare grijă la antibiotice. Deși au o eficiență sporită împotriva unor răceli, nu trebuie să i le dai celui mic de capul tău. Cel mai bine vorbești tot cu medicul pediatru, iar el o să îți spună exact de ce are nevoie copilul.
Lichide, multe lichide
Apa și hidratarea sunt cheia, iar în cazul unei răceli sunt și mai importante. Pentru a scăpa mai ușor de răceală, bebe, are nevoie de multe lichide. De la supe și până la sucuri naturale.