La finala Campionatului Național U 16, ale cărei întreceri au avut loc la București, pe Stadionul Iolanda Balaș Soter, sâmbătă, 22 iulie și duminică, 23 iulie, atleții vrânceni au obținut două medalii și au avut mai multe clasări în partea de sus a ierarhiilor naționale.
La 300 metri garduri fete, Larisa Andreea Mocanu, de la LPS Focșani și CSM Focșani 2007 s-a clasat pe locul al doilea cu timpul de 46 secunde și 66 sutimi, la numai 55 de sutimi de secundă de locul 1 și a primit medalia de argint. În aceeași probă, dar la băieți, Alin Gabriel Stan s-a clasat al treilea, cu timpul de 42 secunde și 96 sutimi și a primit medalia de bronz.
Ștafeta focșăneană de 4×100 metri băieți, alcătuită din Patrick Negoiță – legitimat la CS Unirea Focșani și LPS Focșani, antrenat de profesoara Violeta Zaharia, Ștefan Cotigă, Ștefănuț Oană și Alin Gabriel Stan– legitimați la LPS Focșani și CSM Focșani 2007, a încheiat concursul pe locul 4, la 37 de sutimi de secundă de locul 3. Ștafeta de 4×250 metri băieți, în aceeași componență ca și la 4×100 metri, a ocupat locul 5 iar ștafeta 4×250 metri fete, în componența Bianca Pitea, Lavinia Petrea Lavinia, Elisa Chirilă, Maria Dragu Maria, legitimate la LPS Focșani, a terminat competiția pe locul 7.
Sportivii de la LPS și CSM 2007 sunt antrenați de profesorii Gabriel Alexandrescu și Gabriel Lalu, care prin intermediul Monitorului de Vrancea mulțumesc ”directorilor LPS Focșani, CSM Focșani 2007 și tuturor profesorilor de educație fizică și sport din Municipiul Focșani și din județul Vrancea care au colaborat cu secția de atletism a LPS Focșani – CSM Focșani 2007”.
La Finala Campionatului Național U 16, sportivii de la Clubul Elevilor Sportivi Adjud au avut clasările: 4 – Carla Carina Paruba, la aruncarea discului cu 27,46 metri și la greutate, cu 10,85 metri; 5 – Andreea Petrea, la aruncarea suliței, cu 28,62 metri; 6. Alissia Ciubotaru, la aruncarea suliței, cu 21,55 metri (la 100 metri – 14,49 secunde); 7 – Andrei Puțanu la aruncarea suliței, cu 34,32 metri și Sofia Angheluță, la greutate, cu 7,08 metri; 13 – Denisa Baciu, la 300 metri garduri, cu 54,58 secunde și Narcis Neacșu, la aruncarea discului, cu 26,74 metri. Atleții de la Clubul Elevilor Sportivi Adjud sunt pregătiți de profesorii Camelia Petrea și Sorin Crăciun.
De la CS Atletic Adjud,Laurențiu Gabriel Simion, elevul profesorului George Catrinescu s-a clasat pe locul 12 la aruncarea suliței cu 27,07 metri.