Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Trei luni de muncă în folosul comunității pentru un șofer care a accidentat un pieton

Un șofer vrâncean a fost condamnat în urma unui eveniment rutier în care a fost implicat în urmă cu doi ani, când a atins cu mașina un pieton angajat în traversarea regulamentară a drumului public și a fugit de la locul accidentului. Accidentul a avut loc pe DN 11A din localitatea Adjudu Vechi, drum pe care bărbatul rănit în accident, împreună cu soția sa, îl traversa în timp ce ducea vacile la cireadă. Potrivit celor stabilite în timpul anchetei, testarea pietonului a indicat valoarea de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, în vreme ce s-a dovedit că șoferul, care a fost găsit la scurt timp, era „pe zero” la alcoolemie. Partea vătămată a explicat însă că băuse „o gură de rachiu” deoarece avea dureri după accident, accident pe care însă inculpatul nu și l-a putut explica în niciun fel.

Astfel, șoferul a povestit că în dimineața respectivă se întorcea de la muncă, a observat în faţa sa o trecere de pietoni pe care se deplasa o femeie cu două vaci și că a oprit pentru a le acorda prioritate, moment în care din spatele vacilor a apărut un bărbat care l-a înjurat și i-a reproșat că nu vede trecerea de pietoni. Varianta inculpatului a fost că nu a atins partea vătămată și că, după accident, acesta din urmă i-a solicitat, prin fiul său, 15.000 de lei pentru a-și retrage plângerea. Cu toate acestea, partea vătămată nu a avut pretenții de la inculpat, acesta fiind obligat, prin sentință, să achite doar cheltuieli de judecată către stat. În rechizitoriu se arată și că inculpatul a fost testat cu poligraful, reieșind că „întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat”.

De aici, șoferul a fost trimis în judecată, iar în primă instanță a fost găsit vinovat: „(…) va condamna pe inculpatul (…), la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani, (…) pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Homocea, judeţul Vrancea, sau la biserica din satul Homocea, județul Vrancea, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. (…) obligă inculpatul (…) la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

Foto cu rol ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?