Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

FOTO! Festivitate de omagiere a foștilor angajați și avansări în grad, la Penitenciarul Focșani

La data de 29 IUNIE, în întreg sistemul penitenciar se sărbătorește Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare, sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar românesc.

În acest context, Penitenciarul Focșani a organizat o serie de evenimente menite să omagieze angajații unității, precum și foștii angajați.
Astfel cu sprijinul organizațiilor sindicale, Sindicatul Prolegis Vrancea și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, seria de activități a debutat cu o campanie de activități sportive, precum șah, fotbal, bowling și tenis de masă, fiind urmată de o festivitate organizată cu prilejul avansării înaintea împlinirii stagiului minim în gradul profesional deținut, a unui număr de 39 agenți de poliție penitenciară, felicitării angajaților unității care s-au remarcat pentru rezultate deosebite pe parcursul anului, precum și a celor care s-au pensionat dedicandu-și o mare parte din viață acestei instituții, fiind acum în fața unui nou început dincolo de porțile instituției. Printre aceștia dorim să menționăm prezența domnilor colonel Mihai VERBICEANU, chestor Ionel CEL-MARE în calitate de foști comandanți ai Penitenciarului Focșani și directori generali adjuncți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, respectiv comisar șef Ion DIȚĂ fost director al Penitenciarului Focșani.

Ziua de 29 IUNIE constituie un bun prilej pentru promovarea tradițiilor organizaționale, precum și îmbunătățirea percepției opiniei publice cu privire la rolul angajaților în societate, ocazie cu care Administrația Penitenciarului Focșani dorește să își exprime recunoștința atât angajaților, cât și foștilor angajați ai instituției pentru încredere, curaj, respect, generozitate, responsabilitate, sprijin reciproc, bună-credință și nu în ultimul rând pentru spiritul de echipă.

Subcomisar de poliție penitenciară Ovidiu POPESCU
Purtător de cuvânt
Penitenciarul Focşani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?