Primarul comunei Golești, Alexandru Zar, a semnat recent, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul cadru de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale. Este prima etapă din demersurile care vor asigura celor peste cinci mii de locuitori ai comunei posibilitatea de racordare la viitoarea rețea de gaze.
„Încă din anii trecuți am aprobat prin Consiliul Local, proiectul privind alimentarea cu apă și gaze naturale a comunei. Așteptăm cu nerăbdare semnarea contractului de finanțare pentru a putea rezolva cele peste 1500 de cereri pe care le avem momentan în așteptare. Constructorul împreună cu operatorul economic vor face branșamentul până la poarta cetățeanului. Lungimea totală a rețelei este de 29.500 metri. Anul acesta încheiem un mare proiect pentru drumuri de interes local ce cuprinde asfaltare, crearea de poduri și podețe precum și construirea prin CNI a unei săli de sport moderne ce va avea recepția peste câteva zile. Totodată, avem în construcție un bloc social cu 10 apartamente și 4 garsoniere pentru tinerii din localitate și nu numai”, a spus primarul comunei Golești, Alexandru Zar.
Beneficiarii direcţi ai acestui proiect vor fi cei peste 5.400 de locuitori ai comunei Golești din peste 1500 de gospodării. Valoarea totală a investiției este de 21.869.240 lei. „Îl felicit pe domnul primar pentru acest pas și pentru implicarea în derularea a numeroase alte proiecte în sprijinul comunității pe care o reprezintă și îl asigur în continuare de toată susținerea și sprijinul meu pentru dezvoltarea comunei!”, a declarat președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici.
Comunicat de Presă