Administrația Națională de Meteorologie a emis la ora 10.00 o nouă avertizare cod portocaliu de ploi torențiale, care intră în vigoare începând cu ora 14.00 și este valabilă până la ora 23.00.
Totodată, meteorologii au anunțat că duminică, de la ora 10.00, până luni la ora 10:00, 25 de județe și municipiul București se vor afla sub cod galben de instabilitate atmosferică.
Codul portocaliu vizează zona montană a județului Vrancea, în timp ce restul județului se va afla sub incidența codului galben de instabilitate atmosferică.
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : PORTOCALIU
Ziua/luna/anul: 18-06-2023 Ora : 10:00
Nr. mesajului:1
Intervalul : conform textelor;
Zonele afectate : conform textelor și hărții;
Fenomene : conform textelor;
Mesaj :
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 18 iunie, ora 10 – 19 iunie, ora 10
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei și sudul Dobrogei, precum și în Carpații Orientali și Meridionali. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Notă: Vremea se va menține instabilă și în zilele următoare.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 18 iunie, ora 14 – 18 iunie, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale
Zone afectate: conform textului și hărții
În zona Carpaților Orientali, în estul Carpaților Meridionali și în județele Buzău, Ialomița și Călărași vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
sursă: meteoromania.ro