Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Acord între primarul Misăilă și consilierii PNL pentru votarea împrumutului necesar continuării investițiilor din Focșani

Cristi Valentin Misăilă, primarul Municipiului Focșani:

Fără votul consilierilor PNL nu se pot finaliza proiectele pe care le avem în derulare! În urma discuțiilor de azi, purtate în cadrul Comisiei de buget și administrație publică, am ajuns după îndelungi dezbateri la concluzia că împrumutul necesar pentru cofinanțarea mai multor investiții derulate din fonduri europene va fi votat în ședința de plen a Consiliului Local al Municipiului Focșani, programată a avea loc mâine, 30 mai 2023.

Apreciez în mod deosebit faptul că PNL susține cu adevărat dezvoltarea Focșaniului prin acest vot crucial în momentele actuale dificile din punct de vedere economic. Acest gest reprezintă o dovadă clară a responsabilității și preocupării consilierilor PNL față de orașul nostru. Finalizarea investițiilor aflate în împlementare nu se poate face fără votul consilierilor liberali, de aceea doresc să le mulțumesc pentru sprijinul și înțelegerea de care au dat dovadă în votarea împrumutului necesar finalizării investițiilor derulate în present în oraș.

Deși, în trecut, am avut discuții în contradictoriu, am găsit acum calea comună pentru a duce înainte dezvoltarea Focșaniului. Am înțeles împreună că interesul comunității noastre este prioritar și trebuie să depășim diferendele politice în beneficiul tuturor cetățenilor noștri. Acest împrumut va avea un impact semnificativ asupra orașului nostru, permițând finalizarea proiectelor de infrastructură, precum modernizarea străzilor, finalizarea reabilitării grădinițelor și a altor unități de învățământ unde au fost începute lucrări de reabilitare.

De asemenea, cunosc proiectele și ideile consilierilor PNL, menite să dezvolte Focșaniul, și le voi susține astfel încât să fie implementate în folosul comunității noastre!

PNL Focșani:

În urma discuțiilor, propunerilor și analizelor pe marginea proiectului privind contractarea unui credit pentru continuarea lucrărilor de investiții în municipiul Focșani, consilierii Partidului Național Liberal (PNL) Focșani și-au dat astăzi acordul în cadrul ședinței Comisiei de Buget-Finanțe. Astfel, datorită acordului dat de consilierii PNL, va fi posibilă continuarea lucrărilor în municipiul Focșani, atât de necesare comunității noastre. Prin votul nostru favorabil, ne-am gândit în primul rând la nevoile cetățenilor, în special la situația copiilor și părinților care au copii la grădinițele aflate în proces de reabilitare. Considerăm că fiecare copil merită să beneficieze de un mediu sigur și confortabil pentru educație și dezvoltare.

De asemenea, am avut în vedere importanța unei infrastructuri de calitate pentru cetățenii noștri. Focșaniul are nevoie cât mai urgent de străzi moderne și bine întreținute, de clădiri publice funcționale și de zone verzi revitalizate.

În plus, ne bucurăm să vă anunțăm că proiectul nostru de suflet, conectarea cartierului Mândrești la gazul metan, va deveni posibil după adoptarea proiectului în ședința extraordinară de mâine a Consiliului Local.

Consilierii PNL Focșani doresc să transmită cetățenilor orașului nostru că sprijinul și votul nostru favorabil pentru finalizarea investițiilor reflectă angajamentul nostru față de dezvoltarea și bunăstarea comunității.

Totodată, îi solicităm primarului municipiului Focșani să urgenteze lucrările pe toate străzile din oraș, dar și în ceea ce privește finalizarea reabilitării unităților de învățământ, pentru a nu risca pierderea finanțării europene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?