Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Deputatul Laurențiu Marin: Pragul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, eliminat din PNRR!

Deputatul Laurențiu Marin a declarat că experții Comisiei Europene și-au dat acordul privind eliminarea din PNRR a pragului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile. Acesta a adăugat că este un succes obținut de PSD pentru toți pensionarii din România. „Rezultat de excepție obținut de Partidul Social Democrat pentru România și pentru români. Experții Comisiei Europene și-au dat acordul privind eliminarea din PNRR a pragului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile. Este un succes obținut de PSD pentru toți pensionarii din România, care altfel ar fi rămas cu pensiile înghețate o jumătate de secol, cum se angajase cu cinism USR în PNRR. Cu un an în urmă, PSD era singurul partid care cerea cu insistență renegocierea PNRR în sensul eliminării pragului de 9,4% din PIB pentru pensii. Atunci PNL și USR spuneau că nu e posibil, că este o prostie ceea ce cere PSD“, a afirmat deputatul Laurențiu Marin.

Practic, în urma negocierilor făcute de specialiștii PSD, mai multe prevederi din PNRR vor fi schimbate: Recalcularea pensiilor va fi realizată în conformitate cu noul cadru legal; Păstrarea cheltuielilor publice brute totale cu pensiile publice, în procente din PIB, pe termen lung (2022-2070), inclusiv un mecanism de frânare în cazul în care limita de cheltuieli este depășită. „Cine sunt cei care au adus România în această situație și au propus pragul de 9,4 % din PIB scris în PNRR? Sunt personaje cunoscute românilor! Cristian Ghinea-USR în calitate deministru al Fondurilor Europene. Florin Cîțu în calitate de ministru al Finanțelor și Raluca Turcan în calitate de ministru al Muncii. Primul a cerut pragul și limitarea creșterii pensiilor până în 2070, iar ultimii doi l-au calculat la nivelul de 9,4%!“, a mai spus deputatul social democrat Laurențiu Marin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?