Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: Gimnastică – 15 medalii pentru CSS Focșani la Cupa ”Nadia Comăneci”

Oneștiul a găzduit vineri, 19 mai, ediția a 9-a a Cupei ”Nadia Comăneci” la care au concurat, ca de fiecare dată, și sportive de la CSS Focșani. La competiția din acest an, gimnastele focșănence au obținut 15 medalii, ce confirmă talentul sportivelor și calitatea muncii lor și a antrenorilor care continuă bogata tradiție a gimnasticii de la Focșani.

Rezultate

Profesorii antrenori Mirela Danțiș și Florin RoșioruBeatrice Antonache,  junioară II nivel 5, locul 2 la individual compus, paralele, bârnă, sol. Aceiași antrenori au mai avut-o în concurs și pe junioara III nivel 6, Daria Cristea.

Profesorii antrenori Doinița Vulcan și Dănuț VulcanBianca Holban, junioară II nivel 4, locul 1 la sărituri și paralele, locul 2 la individual compus și bârnă și locul 3 la sol. La junioare 2 nivel 5, Ilinca Roșioru, locul 3 la paralele și locul 5 la individual compus, iar Melissa Scutaru, locul 7 la individual compus. Junioara II nivel 7 Iulia Olaru s-a clasat pe locul 2 la 2 la paralele. ”Mulțumim copiilor noștri minunați și muncitori – Chiriță Maya, Popescu Adda, Rotaru Erica, Olaru Iulia, Roșioru Ilinca, Scutaru Melissa și Holban Bianca” – din postarea de după concurs pe pagina de facebook Dănuț Vulcan.

Profesoarele antrenoare Daniela Trandafir și Nicoleta ParîngMaria Banu, junioară II nivel 3, locul 1 la bârnă, locul 2 la sărituri, locul 3 la sol și locul 4 la individual compus, iar junioara 2 nivel 4, Daria Buturugă, locul 3 la bârnă.

Au arbitrat din partea CSS Focșani la ”Cupa Nadia Comăneci” Daniela Trandafir și Doinița Vulcan.

A arbitrat, din partea FR Gimnastică, fosta valoroasă gimnastă Dora Vulcan, care apare în pozele de grup ale gimnnastelor pregătite de părinții ei, profesorii Doinița Vulcan și Dănuț Vulcan.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?