Ce planuri aveți duminica aceasta? Retromobil Club România – filiala Vrancea vă invită la „Retroparada Primăverii‟, un eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Vrancea, în Crângul Petrești. Ce se întâmplă concret? Este vorba despre o expoziție cu mașini de epocă ce vor fura cu siguranță toate privirile celor prezenți. „Chiar dacă sunt trecute bine de prima tinereţe, reuşesc să întoarcă privirile oricui. Este vorba despre maşini de epocă, aproximativ 60 de «bijuterii pe patru roţi», care vor fi expuse duminică, 28 mai, în intervalul orar 10:00-14:00, în incinta Crângului Petrești.
Evenimentul «Retroparada Primăverii» este organizat de Retromobil Club România – filiala Vrancea, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea. Evenimentele organizate de RETROMOBIL CLUB ROMÂNIA au un caracter cultural-sportiv, contribuind la menținerea în stare optimă a unor vehicule istorice, precum și la cultivarea pasiunii de colecționare și restaurare a acestora. Vă așteptăm cu drag în Crâng, duminică începând cu ora 10:00!‟, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Crângului Petrești.