Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Inaugurarea proiectului Grădina de Relaxare, Liniște și Învățare – activități out-door pentru preșcolari

Prof. Alina Dima, director Școala Gimnazială „Ion Basgan” Focșani:

Proiectul Naţional – Pilot „Grădina de Relaxare, Liniște şi Învățare – GRLI” a fost inaugurat azi, în cele 2 grădinițe, structuri ale Școlii Gimnaziale „Ion BasganFocșani.

Cadrele didactice de la Grădinița cu Program Normal nr. 4 și Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 au studiat ideea proiectului, iar în perioada noiembrie 2022 – aprilie 2023 au realizat, împreună cu preșcolarii, diverse lucrări cu materiale din natură (lemn, pietre, scoici, semințe, plante uscate) și materiale reciclabile (metal, plastic, textile).

În curțile grădinițelor au fost amenajate spații împărțite în patru zone: zona de Liniște, zona de Relaxare, zona de Învățare şi zonaPereții ne surprind”. Conceptul GRLI presupune crearea unui mediu educaţional potrivit, care vizează alfabetizarea învăţării, relaxării şi liniştirii, într-un mediu special amenajat outdoor (în afara clădirii), pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani. Se dorește formarea și imprimarea de deprinderi la copii, obișnuințe de ordine, de libertate și diversitate, reglări comportamentale și emoționale în mediul de afară. Sperăm într-un interes crescut de a explora și împărtăși experiențe. Este o idee românească la care pun umărul toți cei care cred în puterea lor de adaptabilitate la noile tendințe outdoor.

De la mic la mare, preșcolarii și părinții acestora, educatoarele, personalul administrativ și de întreținere și-au unit forțele și au amenajat un spațiu deosebit, reușind încă o dată să-și valorifice creativitatea în realizarea elementelor care compun Grădina.  În nuanțe de culori și forme diverse, spațiul verde din curtea grădinițelor a prins viață.  

La acest eveniment au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor partenere: doamna Inspector pentru Educație timpurie, doamna Georgiana Șerbu și coordonatorul proiectului GRLI la nivel județean, doamna prof pentru învățământul preșcolar, Corina Bițescu.  

înclin întregului personal al grădinițelor pentru implicare, pentru tot timpul liber petrecut la crearea acestui spațiu unic și drag nouă, în care am pus o parte din sufletul nostru!

Comunicat de presă

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?