Un bărbat din Vrancea este judecat pentru trafic de persoane, trafic de droguri de risc în formă continuată şi deţinerea de droguri de risc în vederea consumului propriu în formă continuată, ca urmare a „îndeletnicirilor” pe care le-a avut timp de peste un an și care au implicat inclusiv păcălirea unui tinere să practice prostituția în favoarea sa. Din ce au reținut procurorii, în perioada ianuarie 2021 – octombrie 2022 inculpatul a întreţinut cu tânăra o relaţie sentimentală strict cu scopul ca aceasta să practice prostituţia atât pe teritoriul României, unde i-a închiriat diverse locaţii pentru desfăşurarea activităţii de prostituţie, cât şi în străinătate.
În toată această perioadă, bărbatul a primit de la victimă diverse sume de bani, totalizând circa 32.000 euro, creându-i şi menţinându-i victimei speranţa că vor avea în viitor o relaţie oficială, profitând de o stare emoţională fragilă a acesteia. Totodată, în cursul anchetei s-a mai stabilit și că bărbatul a deţinut în acea perioadă diverse cantităţi de cannabis pentru consumul propriu, din care i-a oferit şi victimei. În cursul urmăriirii penale, anchetatorii au decis să instituie sechestru asigurător asupra unui Ford Mustang, care deși în acte apărea ca fiind al unei alte persoane, era deţinut în fapt de inculpat.
Măsura a fost menținută și în instanță, unde s-a constatat și „legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispuse prin Ordonanţa din data de 08.11.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Birou Teritorial Vrancea, faţă de inculpatul (…), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de droguri de risc în formă continuată şi deţinerea de droguri de risc în vederea consumului propriu în formă continuată, (…) menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile”.
Conform deciziei, inculpatul nu are voie să părăsească teritoriul țării, fiindu-i interzis totodată să dețină, să folosească și să poarte arme sau să ia legătură în vreun fel cu partea vătămată și cu martorii din dosar. Ulterior, la finalul lunii martie, instanța a decis și că judecata ar putea să înceapă, respingând cererile şi excepţiile invocate de inculpat.
Foto cu rol ilustrativ, sursa: Pixabay