- Turneul va avea loc la Târgu Mureș în perioada 17-21 mai
Lotul CSS Academika: Popa, Cara, Gabriela Dumitru, Damaschin, Sima, Obodariu, Ioniță, Mihaela Dumitru, Meianu, Tudorache. Antrenori, Mihaela Tașkiran și Petrică Damian
Echipa de volei junioare a CSȘ Academika Focșani va participa în perioada 17-21 mai la Turneul Final al Campionatului Național. Jocurile vor avea loc la Târgu Mureș, unde își vor disputa medaliile cele mai bune șase echipe din România: CSU Medicina Târgu Mureș, LPS Cluj Napoca, CSM București, CSS Academika Focșani, CS Dinamo București, CTF Mihai I București. Echipa Focșaniului, pregătită de profesorii Mihaela Tașkiran și Petrică Damian, manager – Emilian Crihană, a urcat până în turneul final pierzând în fața a doar trei echipe – CSU Medicina Târgu Mureș, în faza I, Dinamo București, în grupa Elită și CSM București în turneul semifinal. Cu toate trei se va întâlni în turneul de la Târgu Mureș, dar, așa cum scrie pe pagina de facebook Volley Focșani, ”sperăm ca fetele noastre să aibă un parcurs excelent și sa obțină rezultatele așteptate de toată suflarea sportivă din județul nostru!” .
Voleibalistele Focșaniului sunt într-o bună formă fizică, încrezătoare în ceea ce pot face, cu suficientă experiență competițională întregită și în dificilele meciuri din turneul semifinal din Sala Polivalentă în care și-au câștigat dreptul să joace în Turneul Final. La echipă a revenit Mara Tudorache, refăcută după o accidentare care a ținut-o o lungă perioadă departe de antrenamente și, implicit, de meciuri.
”Va fi un turneu solicitant, cu câte un meci pe zi, pe o perioadă de 5 zile, duminică urmând să aflăm ierarhia finală a acestei ediții de campionat. Reamintim că echipa Focșaniului a obținut calificarea la Turneul Final după mai bine de 35 de ani și va evolua împotriva celor mai bune echipe de volei din România”, mai scrie pe pagina de facebook Volley Focșani.