ACȚIUNI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
În perioada 13 – 14 mai 2023, în intervalul orar 20.00 – 03.00, pe raza municipiului Focșani și în mediul rural, polițiștii și jandarmii au desfăşurat acțiuni în sistem integrat, pentru creşterea gradului de siguranță a cetățenilor, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică și prevenirea consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
Astfel, polițiștii de ordine publică, rutieri, de la investigații criminale, investigarea criminalității economice, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au desfășurat o acțiune în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea criminalității, prevenirea faptelor penale și contravenționale, precum și pentru reducerea riscului rutier și asigurarea climatului de siguranță publică.
În cadrul acțiunii au fost legitimate aproximativ 250 de persoane, fiind efectuate testări pentru consumul de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv și organizate filtre rutiere. Totodată, au fost controlate săli de jocuri de noroc și baruri.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, 39 fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, 6 la Legea nr. 61/1991 și 4 la alte acte normative.
În urma celor peste 140 de autovehicule controlate, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 2 Cod Penal, iar 5 certificate de înmatriculare au fost reținute.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate se ridică la suma de peste 40.000 lei.
Măsurile au fost dispuse pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și prevenirea consumului de alcool și droguri.
Polițiștii avertizează cu privire la pericolele generate de consumul de substanțe interzise, acțiuni de acest gen urmând să fie desfășurate periodic.
Sursa text și foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea