Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

FOTO! Persoane cu handicap din Vrancea, OBLIGATE să muncească în condiții greu de imaginat, în pensiuni, gospodării și ferme din Maramureș

În cauză, s-a reținut că, mai multe persoane vulnerabile cu handicap psihic, internate în Centrele de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap, situate pe raza județului Vrancea, au fost recrutate prin inducere în eroare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate, și, ulterior, transportate în vederea exploatării prin muncă în cadrul unor pensiuni, gospodării și ferme din județul Maramureș. Persoanelor vătămate le-au fost reținute documentele de identitate, acțiune de natură a asigura exploatarea acestora pe o perioadă cât mai lungată.

Persoanele vătămate nu au fost plătite sau au fost plătite mult sub nivelul muncii prestate, au fost adăpostite în condiții necorespunzătoare și exploatate prin recurgerea la amenințări și exercitarea de acte de violență fizică, acte care au terminat o puternică stare de temere în rândul acestora.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Maramureș, au fost conduse 14 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Acțiunea beneficiază și de sprijinul Direcției Generale Anticorupție, I.P.J. Maramureș – Serviciul Criminalistic, Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

sursă text și foto: diicot.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?