Am avut ministru, am avut valoare și nu am știut să o apreciem. Acum, ce să facem decât să plângem în pumni că Ion „Grindă” Ștefan e „decât” un simplu deputat incoerent și agramat și toată puterea i s-a scurs printre degete? Asta face de fapt dumnealui, așa că e suficientă atâta jale pe planetă. Și, dacă tot ce ne dorim unii dintre noi e ca acesta să ia o pauză veșnică de la viața publică de politician, dumnealui pe de altă parte are vise umede din care se trezește cu convingerea că poate conduce județul, începând din 2024 – după alegeri. Ca președinte al Consiliului Județean Vrancea, cum altfel? Desigur, după ce a încercat de două ori, fără succes, să conducă Focșaniul.
Am mai menționat asta, dar să nu uităm totuși cine e dumnealui. Un simplu om – să zicem de afaceri, cât îl mai țin și afacerile balcanice, și nimic altceva. Un simplu om care a știut cum să dea din coate pentru a-și trăi visul de măreție. Orice fericire are și un final, așa că ar cam fi timpul ca „Grindă” să se trezească la realitate și să conștientizeze că sunt alte lucruri mai importante în viață. Ce altceva decât familia, copiii, nevasta și casa, cum ar veni. Pentru că, în timpul cât a fost ocupat să abereze la TV și pe Facebook de când e politician „de top”, lucrurile au cam luat-o razna. Aia e, așa se întâmplă uneori când mesele în familie nu mai sunt mese de familie și, din lipsă de timp, copiii sunt privați de îndrumarea adecvată a părinților.
Aflăm așadar de o nouă „poznă” a celei mai mari progenituri din familia lui „Grindă” – băiatul cu drept de vot și permis de conducere, cum ar veni. Băiat care la primele ore ale dimineții, într-o sâmbătă, se grăbea să ajungă pe culmile succesului – spre Milcovul – cu mașina. A fost tras pe dreapta, dat fiind că avea ceva viteză și, ce să vezi? Au „îndrăznit” polițiștii chiar să îl testeze, probabil aveau motivele lor să bănuiască ceva, iar aparatul DrugTest a indicat că tânărul vlăstar al celui mai bun ministru în viață era un pic prăfuit. În sensul că avea substanțe în corp care nu aveau ce căuta acolo. Hai să revenim în notă serioasă: lumina ochilor lui „Grindă” era pe cannabis. Asta ca să nu mai plângă domnul pe la colțuri că fiu-su e „vânat” de toată suflarea vrânceană în uniformă, fără motiv.
Belea, să vezi. Că tura asta domnul ex-ministru nu a mai avut cum să îi convoace pe șefii IPJ Vrancea în ședință în biroul prefectului pentru a-i lua la întrebări. N-ați uitat, nu? Se făcea că, prin toamna lui 2021, „Grindă” era ușor deranjat după ce fiul său „a fost legitimat de trei ori într-o săptămână”. A și explicat public, ingenuu cum îl știm, că întreprinsese ceva demersuri, aparent firești pentru orice muritor de rând: „(…) toată lumea în orașul Focșani discuta că feciorul ministrului Ștefan este drogat. Eu când am auzit lucrul ăsta, am discutat cu mai mulți oameni, cu mai mulți prieteni, inclusiv cu prefectul, inclusiv cu comandantul Poliției și așa mai departe”. Ei, după aceste demersuri „firești” a venit Corpul de Control al MAI în județ, s-a deschis dosar penal cu numele „Grindă” pe el… semn că nu a fost totul chiar natural. Vă dați seama ce ar însemna puterea ca președinte de CJ pentru Ion Ștefan, dacă el ca ex-ministru a făcut din astea, doar pentru că avea un prefect prieten?
Așa că acum, sfios, tăcu.
Dom´le, nu e suficient să bagi capul în fularul verde și să ascunzi sub preș gunoiul din propria curte, în speranța că votanții nu văd dezastrul și poate, poate, pun „botul” să te voteze. Și, apropo de gunoi, mai țineți minte cum „Grindă” s-a ferit ani de-a rândul să plătească facturile de gunoi reale, calculate pe consum, atât la firmă, cât și la casa sa din Focșani-centru? Norocul e că dumnealui știe să calculeze bugete la CJ Vrancea, chiar dacă n-a știut ani de-a rândul să achite facturi la gunoi pentru toate cele cinci persoane din care îi e compusă familia. Sau să încheie un contract cu firma de salubritate pentru a-i ridica gunoiul balcanic pe care îl producea. Ei, ia să fi făcut unul dintre noi, oamenii simpli așa ceva. Adevărul e că nu poți fi „cineva” fără tupeu, fie la el!
Sau la altcineva, pentru că „Grindă” a tot găsit scuze. Nevasta din dotare se ocupa de plăți de fapt, el „decât” aducea sacul cu bani acasă, pentru nevoile zilnice. Haideți că știți. Inclusiv când cu scandalul legat de casa micșorată în acte, pentru a eluda plata impozitului real la primărie, ex-ministrul a găsit vinovatul: colega de casă, iubirea sa, mama copiilor săi. Ea uitase să facă ce era corect. Bine, mai era o scuză, când s-a ajuns la concluzia că realitatea „nu pupa” nici cu ceea ce era trecut în declarația de avere: „Grindă” avea om care îi completa hârtiile, nu era greșeala sa. V-ați prins? Povestea e prea bună să nu o reamintim. Actualul deputat cu fular verde scria în declarație inițial că are o casă de 910 metri pătraţi, suprafața actualizată recent fiind însă de 524 mp.
Însă până să îi bată reflectoarele de ministru în ochi, în actele de la primărie casa avea 99 de metri pătrați, impozitați ca atare. Ce spunea Ion Ștefan? Că, în timp ce se construia casa, s-a trezit practic într-o dimineață cu ditamai construcția, fără să aibă habar cum: „Nu sunt băiat pretenţios, aşa. La mansardă nu cred că am urcat de două ori pe an, aşa a fost, a greşit constructorul o grindă şi a ieşit mansarda etaj. Dar, asta e viaţa, doar n-oi dărâma casa. Ea şi-a dorit casă mare, ea să plătească”, spunea Ion Ştefan, cu referire la soție – Mirela, dragostea sa. Asta ne aduce aminte de o vorbă: „Ia zi, fată, cum ai rămas gravidă? – Soțul știe, eu dormeam!”. Așa dormi și „Grindă” ani de-a rândul, până în zilele noastre, când s-a trezit gata de acțiune, pregătit să conducă CJ Vrancea, să ia bani, să dea bani, să împartă „cașcaval” și posturi. Cum îi place și se pricepe.
ASA NE TREBUIE CA VOTAM ASA EXEMPLARE PRECUM GRINDA.
ROMINIA NU MAI VOTAȚI ASA EXEMPLARE.