În cadrul programului „Școala altfel”, Poliția Locală a municipiului Focșani a fost gazda elevilor de clasă pregătitoare de la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani, această întâlnire având drept scop familiarizarea elevilor cu activitatea instituției noastre. Astfel, copiii, însoțiți de doamna învățătoare Coarcă Alina, au văzut cum arată o mică parte din ce înseamnă activitatea Poliției Locale a municipiului Focșani. În cadrul acestui eveniment, copiilor le-au fost prezentate unele din echipamentele specifice care fac parte din dotarea lucrătorilor din instituția noastră. De la această incursiune a copiilor în lumea polițiștilor locali nu au lipsit nici autospecialele poliției locale, ocazie cu care copiii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase și au comunicat prin intermediul stațiilor de emisie–recepție. La această activitate au participat 31 de elevi și au fost abordate teme precum delincvența juvenilă, combaterea violenței fizice și verbale, gestionarea conflictelor, menținerea curățeniei în parcuri și locuri de joacă, le-au fost prezentate regulile de circulație, dar și modul cum trebuie să își protejeze viața și cum să se ferească de accidente.
Sursa text și foto: Facebook/Politia Locala a Municipiului Focsani