Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial şi european, a declarat, miercuri, cu prilejul semnării unui parteneriat pe patru ani cu Raiffeisen Bank, că nu se interesează deocamdată de câştigurile obţinute până acum din sport. ”Nu ştiu dacă mă credeţi, dar este adevărat, tatăl meu poate să ateste, toţi oamenii care mă ajută pot să ateste. Eu nu vreau să ştiu câţi bani fac. Eu nu vreau să ştiu câţi bani câştig pe lună, nu vreau să ştiu ce bonusuri primesc, ce premii câştig din înot, tocmai pentru că nu vreau să mă influenţeze. Nu ştiu, odată ce voi şti asta poate mi s-ar urca la cap, poate m-ar face să mă schimb în vreun fel. Tocmai de asta aleg să nu ştiu, dar am oameni de încredere care se ocupă de asta şi pentru că de curând sunt adult şi am crescut va trebui la un moment dat să mă ocupă şi eu de asta. Dar o iau pas cu pas şi încerc să nu fug de responsabilitatea asta prea mult, pentru că în curând voi fi nevoit să ştiu şi să-mi văd de viaţa de adult”, a declarat Popovici, miercuri, la One Tower, cu prilejul anunţării parteneriatului. (…)
Popovici a explicat că îşi alege cu grijă noii parteneri, cu care să împartă aceleaşi valori şi principii: „(…) Sunt convins că în noua noastră colaborare, îi voi inspira pe cât mai mulţi prin ceea ce facem să aleagă şi sportul ca un stil de viaţă sănătos şi serios. Am oameni de încredere care se ocupă, cel puţin la început, de discuţiile, de negocierile şi de eventualele parteneriate, cărora le dau putere pentru a vorbi în numele meu, Eu încerc să-mi găsesc parteneri puternici din câteva domenii cu care să împart aceleaşi principii şi aceleaşi valori şi tocmai de asta se întâmplă foarte rar să am un nou partener, un nou colaborator. Şi pentru că se întâmplă foarte rar, este extrem de valoros, pentru că noua noastră relaţie este foarte importantă pentru mine”.
Despre bogăţie, Popovici are un punct de vedere interesant şi nu este tentat de acumularea ei în exces: ”Există şi bogăţie de natură financiară, dar nu văd cum m-ar ajuta vreodată real. Consider că bogăţia vine atunci când te simţi bine, când eşti liniştit, când ai un simţ al siguranţei. Cred că banii te ajută atunci când reuşeşti să fii suficient de comod financiar. Sunt convins că ceea ce depăşeşte un prag poate strica la un moment dat, asta e filosofia mea”.