Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

Băut și fără permis, la volanul unei mașini cu număr FALS de înmatriculare

La data de 15 aprilie 2023, ora 02.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Panciu, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 205E, în comuna Țifești, au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani.

Întrucât, conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu este înmatriculat, plăcuțele de înmatriculare aparținând unui alt autoturism.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

foto cu rol de prezentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?