Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Furt pe DJ 241A: misterul dispariției indicatoarelor rutiere și a țevilor de susținere

Un vrâncean din Corbița a fost trimis să se „căiască” prin muncă în folosul comunității la primărie sau la școală, fiind totodată condamnat la închisoare cu suspendare, după mai multe furturi comise în dauna Consiliului Județean Vrancea. Furturile au fost comise în anul 2018, obiectele furate de inculpat fiind ceva mai neobișnuite. Potrivit rechizitoriului, acesta ar fi luat pentru început cinci ţevi de susţinere a indicatoarelor rutiere şi un indicator rutier, ulterior alte nouă ţevi de susţinere a indicatoarelor rutiere, precum şi nouă indicatoare rutiere, iar în final alte două indicatoare rutiere, precum şi ţevile de susţinere a acestora, toate amplasate pe marginea DJ 241A. Tot în rechizitoriu se arăta și că, pentru o parte dintre indicatoare, inculpatul a găsit o întrebuințare unică, respectiv le-a montat ca „inimă” la două căruțe – una a fratelui său, iar alta a unei vecine, acolo unde au și fost găsite de anchetatori.

În timpul cercetărilor, inculpatul a povestit că, în cursul lunii mai 2018, a mers cu căruţa pentru a cosi iarbă pentru animale. Și, pentru că a văzut la întoarcere pe marginea drumului câteva indicatoare rutiere susţinute de stâlpi din ţeavă metalică, i-a venit ideea să le ia pentru a construi un gard. Drept urmare, cu ajutorul unui patent pe care-l avea în căruţă, a demontat patru indicatoarele rutiere, pe care le-a lăsat pe marginea drumului, după care a smuls din pământ stâlpii din ţeava metalică şi i-a încărcat în căruţă. Deoarece un indicator rutier nu l-a putut demonta, l-a luat cu totul. După câteva zile, povestea s-a repetat, luând alte nouă indicatoarele rutiere cu tot cu stâlpii de susţinere, pe care i-a încărcat în căruţă și i-a acoperit cu iarbă. Inculpatul a detaliat și cum a montat țevile la căruțe, dar și că ulterior a aflat că vecina și fratele său fuseseră chemați la poliție pentru a explica de unde au „inimile” noi de la căruțe, motiv pentru care a ascuns indicatoarele şi stâlpii de susţinere sustraşi până când a găsit pe cineva care căuta fier vechi, așa că a vândut parte din ele cu 100 de lei, mai puțin două indicatoare rutiere, pe care le-a predat ulterior organelor de poliţie.

În urma procesului pe fond, prin hotărârea de condamnare, bărbatul a fost obligat să achite CJ Vrancea „6.021,89 lei cu titlu de daune materiale”: „(…) condamnă pe inculpatul (…), la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale), (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare, (…) pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Corbița, judeţul Vrancea, sau la Școala Gimnazială Şerbăneşti, judeţul Vrancea, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. (…) obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în prima sentință.

 

Sursa foto: Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?