-
CSM Focșani 2007 – CSM Râmnicu Sărat sâmbătă, 25 martie, de la ora 15:00, pe Stadionul Milcovul
Se termină returul campionatului Seriei a 2-a a Campionatului Ligii a III-a la fotbal, ediția 2022-2023. CSM Focșani 2007 se află în cea mai de neinvidiat postură din ultimele 3 ediții ale competiției. Aceea de a sta la mâna rezultatelor pentru a prinde biletul pentru play-off! Pentru focșăneni, locul 3 nu mai poate intra în discuție pentru că Braniștea nici să vrea nu poate pierde acasă meciul cu Dacia Unirea Brăila. Rămâne locul 4, pe care Aerostarul este greu de crezut că îl va ceda după un eventual egal sau înfrângere acasă în partida cu Sporting Liești. Focșănenilor nu le rămâne decât să joace așa cum nu au mai făcut-o în această primăvară, să bată pe CSM Râmnicu Sărat, și să aștepte rezultatul meciului de pe Aerostar. De-o fi de bine, vor intra în play-off printr-un mare noroc. De nu, vor continua în play-out! Și acolo este viață. Partida cu râmnicenii, care se află într-o formă foarte bună, este cu siguranță, foarte grea pentru focșăneni. De altfel, și în vremea când Râmnicul era mult mai jos în clasament, între cele două formații întâlnirile, chiar și cele neoficiale, nu erau de plăcere. Este vorba despre o frumoasă rivalitate din care poate câștiga fotbalul. CSM Râmnicu Sărat are nevoie de puncte pentru a intra cu zestre bogată în play-off și a disputa barajul pentru promovare! CSM 2007 are fotbaliști care pot juca la victorie. Problema este ca ei să funcționeze ca o echipă performantă, ceea ce nu s-a întâmplat în cele două meciuri anterioare. Poate a venit vremea ca lucrurile să se schimbe, dar să nu fie prea târziu!